Acasă ECONOMIC Comunicat PNL:Statul va prelua, printr-o societate comercială, activele COS Târgoviște

Comunicat PNL:Statul va prelua, printr-o societate comercială, activele COS Târgoviște

de adrian

Soarta COS Târgoviște continuă să preocupe autoritățile guvernamentale la cel mai înalt nivel. La intervenția directă a primului -ministru Ludovic Orban, au avut loc discuții între reprezentanții Administratorului Judiciar MAESTRO SPRL și  reprezentanți ai Ministerului Justiției, Ministerului de Finanțe, Ministerului Muncii și ai Consiliului Concurenței, optându-se pentru una dintre cele trei variante propuse pentru modificarea Planului de Restructurare a COS Târgoviște, respectiv “Divizarea parțială către compania existentă deținută de Ministerul Economiei.” Soluția aleasă este fezabilă și a fost convenită de toate părțile pentru că planul inițial de reorganizare nu mai poate fi îndeplinit și, cel mai important aspect, există intenția Ministerului Economiei de a prelua COS Târgoviște.
Ca etapă imediat următoare, Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri  înființează o nouă societate comercială, care va îngloba părți din patrimoniu rezultate din divizarea COS Târgoviște. Întrucât noua companie va avea capital social majoritar de stat, se va putea proceda la conversia datoriilor fiscale.
Potrivit acordului agreeat de Administratorul Judiciar, la COS Târgoviște  vor rămâne active care nu concură la activitatea de producție. Compania nouă, după divizarea realizată prin planul nou de reorganizare a COST, va proceda la conversia creanțelor bugetare în acțiuni. Preocuparea imediată a Guvernului Orban este în aceste condiții identificarea resurselor în vederea plății salariilor angajaților actuali ai combinatului.

You may also like

Lasă un Comentariu