joi , 5 decembrie 2019
Home / ADMINISTRAȚIE / Conducerea CJD urmăreşte realizarea investiţiilor din județ

Conducerea CJD urmăreşte realizarea investiţiilor din județ

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița , Alexandru Oprea, a continuat  vizitele în teren, alături de vicepreședintele Alin Manole, de această dată  obiective de investiții  din localitățile Doicești, Valea Lungă, Gura Ocniței și Răzvad.

În comuna Doicești, primul obiectiv vizat a fost „Modernizare străzi în comuna Doicești” – finanțat în asociere cu Consiliul Județean Dâmbovița și Consiliul Local Doicești, cu o valoare de 4.094.633 lei; tronsoanele de străzi care fac obiectul acestui proiect însumează 5,546 km.

Vizita a continuat la obiectivul de investiții similar , finanțat însă prin Programul Național de Dezvoltare Locală, investiție în valoare totală de 3.269.489 lei.

În comuna Valea Lungă, conducerea Consiliului Județean Dâmbovița a vrut să vadă stadiul lucrărilor la obiectivul de investiții „Modernizare a 1,37 km de drum comunal”, finanțat în asociere cu Consiliul Județean Dâmbovița, a cărui valoare estimată este de 999.410 lei.

Un alt obiectiv aflat pe agenda vizitei de lucru de ieri a fost și „Modernizare străzi de interes local din comuna Valea Lungă”, investiție în valoare de 4.042.538 lei. Aici, stadiul fizic al lucrărilor este de aproximativ 60%.

Și lucrările de la Secția de Recuperare Neuromotorie Copii din comuna Gura Ocniței    s-au aflat printre obiectivele monitorizate. Aici, se efectuează lucrări de amenajare a căilor de acces, alei pietonale și spații de parcare în curtea unității spitalicești. Au fost finalizate activitățile de înlocuire a bordurilor iar, în prezent, se așterne covor asfaltic în incinta curții.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *