Pe 9 iunie, la alegerile locale, Constantin Ana a obținut cel mai mare scor din țară, dintre candidații la funcția de primar de oraș. A fost o reconfirmare de o manieră categorică a încrederii de care se bucură din partea locuitorilor Orașului Pucioasa, care văd peste tot rezultatele proiectelor care la schimbă viața. A depus jurământul pentru al treilea mandat, prilej cu care a transmis un mesaj deosebit:
„Astăzi am depus jurământul în calitate de primar ales al orașului Pucioasa, pentru a treia oară!
Vă rog să mă credeți, emoțiile au fost mai mari ca niciodată, pentru faptul ca am realizat încă o dată câți locuitori ai orașului Pucioasa ne-au acordat mie și echipei mele încrederea lor!
Chiar dacă un nou început nu este neapărat un moment de bilanț, pot spune ca am satisfacția celor 8 ani petrecuți alături de dumneavoastră, în care am reușit împreună niște lucruri extraordinare!
Poate cel mai important dintre toate aceste lucruri este faptul ca am reușit să transform o comunitate dezbinată, o comunitate marcată de interese mărunte, într-o comunitate unită, conștientă de nevoile intregului oraș și mândra de valorile locale!
Împreună am creat la Pucioasa un climat liniștit, predictibil și foarte “fertil” din punct de vedere al dezvoltării, iar ceea ce se întâmplă la Pucioasa, investițiile, proiectele noastre din ultimii 8 ani, sunt vizibile chiar și pentru cei mai mari cârcotași!
Cu toate acestea, nu știu câți dintre dumneavoastră realizați cu adevărat modul în care va evolua orașul nostru în perioada următoare, câți dintre locuitorii orașului cunosc transformările extraordinare pentru care muncim deja de ceva timp și care vor fi vizibile în viitorul apropiat.
Misiunea mea și a echipei mele este una clară, și o să muncim până la capăt pentru a ne îndeplini obiectivul, acela de a duce Pucioasa la nivelul următor și de a transforma orașul în locul pe care să îl numiți cu bucurie și cu mândrie ACASĂ!”