Aflat la al cincilea mandat, primarul Constantin Dinu, unul dintre cei mai longevivi și gospodari din Dâmbovița, supune cu justificată satisfacție că cetățenii comunei Gura Șuții au condiții de trai de nivel urban. Rețelele de utilități- apă, gaze naturale, canalizare- acoperă întreaga unitate administrativ- teritorială și în foarte scurt timp, în comună nu va mai rămâne un metru de străduță neasfaltat. Și asta pentru că, să nu uităm, administrația publică din Gura Șuții a semnat primul contract de finanțare din țară pe Programul Anghel Saligny, la ora aceasta fiind finalizate integral lucrările de asfaltare pe nouă kilometri de drumuri.
„Avem până la ultima căsuță , în toate satele, apă, canal, gaze. Marea majoritate a gospodăriilor sunt racordate la rețelele de utilități. Și la canalizare avem peste 1000 de dosare, deci la Gura Șuții se trăiește din acest punct de vedere mai bine ca la oraș!
Cu toată responsabilitatea și riscurile pe care mi le-am asumat, în beneficiul cetățenilor, tarifele la apă-canal sunt foarte mici, și abia toamna trecută, în octombrie, am avut hotărâre de consiliu local pentru a mări de la 3 la 5 lei prețul unui metru cub de apă, aceeași sumă fiind pentru canalizare iar la paușal taxăm 10 mc/lună. Noi nu am urmărit să facem mare profit pe urma serviciilor de apă-canal. În primul rând ne-am gândit la cetățeni. Pentru că, în fond, este vorba despre binele cetățenilor. Rețeaua nu este a noastră, nu este a Consiliului Județean , nu e a unor firme. Aici este terenul cetățenilor, munca dumnealor, aici sunt banii lor”-ne-a spus primarul Constantin Dinu.
Un om deosebit, greu încercat dar care nu abdică de la obligațiile pe care le are față de comunitate. Nu este „mână spartă” când vine vorba de banul public și este interesat de lucrări și achiziții de calitate la un preț corect. Ne-a și povestit de altfel cum a găsit un producător de mobilier stradal, de la care a cumpărat de trei ori mai ieftin raportat la celelalte „oferte”.
„Avem o echipă de muncitori, șapte la număr, cu care facem toate muncile edilitar -gospodărești. Tot ce se vede- stâlpii de iluminat public, mobilierul stradal, arbuștii ornamentali, toate sunt făcute numai cu acești oameni. Avem și utilajele necesare- buldo-excavator, mașină, tractor, ghidaje pentru canalizare, pentru udat pomișorii. Permanent menținem ordinea și curățenia pe toate aceste aliniamente.
Comuna este foarte frumoasă dar și foarte curată. Rar dacă mai aruncă cineva gunoaie la întâmplare! Dacă îl responsabilizezi pe om , dacă îl înveți să păstreze, să aprecieze frumosul, începe să se comporte altfel…”
În condițiile în care sunt comune în care asistența medicală este deficitară, la Centru medical Gura Șuții sunt încadrați nu mai puțin de șapte medici!
Ne-a mai spus edilul că tot timpul se găsește câte ceva de făcut. O mare mulțumire vine de la faptul că grădinițele și școlile sunt foarte bine puse la punct.
„Sunt în comună 520 de școlari și preșcolari, care beneficiază de cele mai bune condiții. Important este că elevii nu migrează la oraș. De altfel școala gimnazială a avut anul trecut trei elevi olimpici la faza națională. La matematică locul IV, un loc III la Limba Română și un loc II la geografie. Absolvenții merg la cele mai bune colegii și licee din Târgoviște! Reprezintă viitorul nostru, al comunei pentru care am muncit și la care ținem atât de mult.”