Acasă ACTUALITATE Constantin Maricescu, trei ani de închisoare cu suspendare şi interzicerea dreptului de a mai candida

Constantin Maricescu, trei ani de închisoare cu suspendare şi interzicerea dreptului de a mai candida

de adrian

Judecătorii de la Curtea de Apel Ploieşti au curmat  astăzi,10 martie, cariera politică a primarului comunei Aninoasa. Completul s-a pronunţat  în dosarul penal vizând constituirea unui grup infracţional în vederea sustragerii şi valorificării de conducte petroliere, în care se numărau printre inculpaţi  primarul  Constantin Maricescu, un ofiţer jandarm şi mai mulţi poliţişti.
Primarul comunei Aninoasa, Constantin Maricescu, a fost condamnat definitiv în dosarul penal instrumentat de DIICOT încă din  2013, fiind găsit vinovat  de complicitate la furt calificat. Potrivit procurorilor, membrii grupului  infracțional se ocupau cu furtul conductelor metalice din reţelele de transport aflate în conservare , în proprietatea  Petrom şi altor agenţi economici. Edilul a fost condamnat la 3 ani de închisoare, cu suspendarea executării. Termenul de încercare este de 5 ani iar ca pedeapsă complementară i-a fost interzis dreptul de a fi ales într-o funcţie publică. Maricescu iese astfel din viaţa politică (şi publică) pe uşa din dos, după şase mandate în care a administrat Aninoasa, ani la rând cea mai bogată dintre comunele dâmboviţene. Redăm din decizia CA Ploieşti:
“Menţine achitarea inculpatului Maricescu Constantin pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.7 din Legea nr.39/2003 cu aplic.art.5 Cod penal. În temeiul art. art.26 rap.la art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a, e,g, i Cod penal 1969, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal din 1969. şi art.5 Cod penal, condamnă pe inculpatul MARICESCU CONSTANTIN, la pedeapsa de 3 ( trei ) ani închisoare. Conform art.71 Cod penal 1969, aplică inculpatului MARICESCU CONSTANTIN pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza a doua, lit. b şi lit. c Cod penal 1969. Conform art.65 Cod penal 1969, aplică inculpatului MARICESCU CONSTANTIN pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza a doua, lit. b şi lit. c Cod penal 1969, pe o perioadă de 3 ani. Conform art.81 Cod penal 1969, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare, pe un termen de încercare 5 ani, stabilit conform art.82 Cod penal 1969. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, prev. de art. 83, 84 Cod penal 1969. Conform art.71 alin.5 Cod penal 1969, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 5 ani” – se precizează în Hotărârea nr. 250 din 10 martie 2020.
 

You may also like

Lasă un Comentariu