Adrian Țuțuianu, coordonator Pro România Dâmbovița, a apreciat constituirea Consiliului Județean drept un moment important pentru perioada următorilor patru ani. I-a felicitat pe toți membrii acestui for , cu un plus pentru colegii de partid:
“Un gând aparte pentru cei patru colegi ai mei care vor face parte din Consiliul Județean în acest mandat (Florina Mureșan – lider de grup, Florin Șontea, Ioana Ioniță și Irena Dumitru). Sunt colegi la prima experiență politică și administrativă la acest nivel, oameni cu entuziasm, proiecte proprii și, cel mai important, bună-credință. Le urez succes și le voi sta alături.
PRO ROMÂNIA este singurul partid care a reușit să spargă monopolul PSD – PNL și să intre în Consiliul Județean. Asta înseamnă și o responsabilitate în plus. Vom face Opoziție corectă și vom sancționa orice eventual derapaj. Nu vom fi „decor” în acest Consiliu Județean și asta se va vedea încă de la primele ședințe.
Un cuvânt și despre noua conducere CJD: îi urez succes președintelui Corneliu Ștefan. Sper să aibă capacitatea profesională și determinarea ca, împreună cu majoritatea de care dispune, să pună în aplicare tot ce a promis. Județul Dâmbovița are mare nevoie de o administrație performantă în următorii 4 ani”- adeclarat Adrian Țuțuianu.
Coordonator Pro România Dâmbovița:”Nu vom fi décor în acest Consiliu Județean!”
101
postarea anterioară