Deși a fost la primul mandat, deloc ușor la haosul pe care l-a găsit în primărie, Ionuț Bănică a adus în Corbii Mari investiții cât n-au fost în stare alții în 25 de ani. Le-am văzut cu ochii noștri, de la drumuri asfaltate până la școli, grădinițe, terenuri de sport și dispensare și putem afirma că această comună mare a recuperat serios din rămânerea în urmă- prin prisma dezvoltării edilitare-față de comunele învecinate. Și investițiile făcute, sutele de miliarde de lei aduse în comună nu sunt nici pe departe singurele motive care ne-au determinat să apreciem munca și caracterul acestui tânăr primar de la care mulți au ce să învețe. Vorbim aici despre mentalitatea nouă, sănătoasă, adusă în administrația publică locală și, în mod special, de modul în care a gestionat la nivel local criza generată de infectările cu COVID -19. Fără să-i ridicăm osanale, spunem că aces om a stat departe de propria familie și a sacrificat multe pentru comunitate, pentru a proteja sănătatea și a reda oamenilor încrederea. Fie și numai pentru atât, merită tot respectul, aprecierea și încrederea cetățenilor din Corbii Mari. Redăm integral mesajul primarului Ionuț Bănică:
Dragi prieteni,
Vă vorbesc așa cum am făcut-o mereu, direct, fără ocolișuri şi vă spun numai adevărul. Ne cunoaștem suficient de bine ca să știm că putem avea încredere în cuvântul pe care-l dăm.
Îndemnat de mulți dintre voi, acum aproape 4 ani, am luat decizia de a candida pentru funcția de primar al comunei. Ca şi mine, eraţi revoltaţi şi sătui, nu mai puteați răbda aroganța și disprețul cu care ne tratau stăpânii de atunci ai Primăriei.
Atunci, v-am promis și mi-am promis că nimic din trecut nu se va mai repeta. Oamenii merită respectați indiferent de etnie, clasă socială, religie.
Pentru că PRIMARUL ESTE AL TUTUROR!
Vă mai aduceți aminte unde eram acum 4 ani?
Când am preluat funcția de primar, nu am găsit nici măcar un contract de finanţare semnat! Vă mai aduceți aminte cât de săracă în proiecte era comuna noastră și cum ne uitam cu invidie în jur la Potlogi, Odobești, Brezoaele, Poiana sau Lungulețu? Vă mai aduceți aminte că nu aveam niciun proiect în derulare pentru drumuri? Nu exista niciun proiect în derulare de apă sau canalizare, niciun proiect în derulare de școală sau grădiniță!
Copiii noștri foloseau aceleași toalete de pe vremea bunicilor şi părinţilor noştri!
Cu multă, enorm de multă muncă, zile și nopți întregi am scris proiecte de la zero, am făcut eforturi să aducem investiții în localitate, am fost prezenți pe șantiere pentru a-i grăbi pe constructori să termine la timp.
A fost o perioadă plină și asta ați văzut cu ochii voștri în satele noastre, pe străzile comunei.
Faptele bune nu mint niciodată! Cifrele nu mint nici ele:
- în 4 ani de zile am semnat 21 contracte de finanțare în valoare totală de peste 105.037.461,86 lei. Este un record absolut al comunei!
- avem alte 6 investiții în asociere cu instituții precum Consiliul Județean Dâmboviţa sau Electrica. Acestea au şi ele o valoare de peste 27.073.733 lei;
- investiții din bugetul local în 4 ani cu o valoare de 7.863.577,97 lei
- în acest moment avem alte 3 investiții în curs de contractare cu o valoare peste 21.818.936,27 lei;
- anul acesta avem cel mai mare buget alocat secțiunii de dezvoltare: 60% din totalul de 16.000.000 lei.
- în 4 ani de zile, totalul banilor atrași în comună, pe toate investițiile, este de peste 177.793.709,10 lei , aproximativ 37.040.356,06 euro , un alt record;
Sunt cifre-record care stau mărturie pentru munca din acești ani și buna noastră credință. Asta mă ajută acum să vă privesc în ochi fără să-mi fie rușine.
Sunt sigur că putem face mult mai mult decât atât.
Sunt convins că putem trece la nivelul următor pentru ca NOI să devenim un exemplu pentru alte comune.
Avem proiecte finalizate, dar şi alte zeci de investiții în execuție și în finanțare.
Vreau să aduc la Corbii Mari orice leu și orice euro care ne stau la dispoziție.
Sunt același om pe care-l știți.
Nu sunt arogant, nu am ambiții deșarte, nu vreau să mă mut din comună. Aici m-am născut, aici am crescut și aici trăiesc cu familia mea. Pentru mine, AICI înseamnă ACASĂ și, dacă vreau să fac din Corbii Mari cea mai dezvoltată comună din sudul județului, asta înseamnă că şi pot. Am idei, am putere de muncă, am o echipă extraordinară lângă mine și mai am ceva: vă am pe voi, oamenii din Corbii Mari, cei care m-ați sprijinit tot timpul, ați avut răbdare cu mine și ați crezut că o scoatem la capăt.
Fără voi, comuna s-ar fi blocat acum 4 ani.
Astăzi, dăm startul unui capitol nou și trecem la următorul nivel!
VOI CANDIDA PENTRU UN NOU MANDAT DE PRIMAR la alegerile locale din partea Partidului Social Democrat pentru ca faptele bune de până astăzi să meargă mai departe.
Munca noastră nu trebuie să fie aruncată la gunoi. Acest lucru ar însemna că satele noastre se vor întoarce în timp. Nu trebuie să riscăm acest lucru pentru că ar fi prea greu și nedrept faţă de noi toţi!
Mă bazez pe fiecare dintre voi, pe familiile voastre, pe prietenii voștri!
Suntem o comunitate unită, am fost împreună atât în momente de bucurie, cât şi în momentele în care comunitatea noastrắ a fost greu încercată și cred că nimeni nu poate să ne oprească din drumul nostru spre victorie.
Vă mulțumesc din suflet tuturor și…ne vedem pe stradă!
Primar Ionuț Bănică