“Am demonstrat că am coordonat o echipă puternică, am demonstrat că am câștigat împreună. Am demonstrat, așa cum am spus întotdeauna, că rezultatul obținut de mine va fi peste cel al partidului pe care îl conduc. Unii spuneau că partidele mari fac președinți… Nu este adevărat. Corneliu Ștefan a luat voturi peste Partidul Social Democrat, 7458 de voturi în plus față de PSD Dâmbovița. Tot la nivel de Consiliu Județean, PSD a obținut 92606 voturi, PNL 73717 voturi, iar Pro România 20422 voturi. Pentru președintele CJD, Corneliu Ștefan -PSD 100064 voturi, Ion Sorin- PNL 72048 voturi, iar pe locul trei, Adrian Țuțuianu- Pro România 26944 voturi.
În concluzie, procesul de reconstrucție început în luna ianuarie a acestui an al organizației PSD Dâmbovița a dat rezultate, munca primarilor, consilierilor locali, consilierilor județeni, parlamentarilor social democrați a fost apreciată de dâmbovițeni, iar victoria PSD Dâmbovița a fost categorică și a fost a cetățenilor. Cu toții suntem determinați să continuăm toate proiectele majore din fiecare localitate, iar eu, în calitate de viitor președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, împreună cu colegii mei consilieri suntem pregătiți să implementăm Master Planul pe care noi l-am propus dâmbovițenilor, fiind singura echipă care și-a asumat acest mare proiect pe care l-am prezentat cetățenilor”- a spus Cornel Ștefan, președintele ales al Consiliului Județean Dâmbovița.