Chiar în prima zi a precampaniei electorale pentru alegerile generale din 6 decembrie, la nivelul PSD Dâmbovița au fost adoptate măsuri de natură să conducă la rezultate cât mai bune. Au fost înlocuiți președinții organizațiilor locale care n-au performat și stabilit obiectivul pentru următorul scrutin:
“Un partid care își respectă alegătorii, dar și statutul de câștigător al alegerilor locale ia măsuri chiar și atunci când victoria este la fel de clară precum cea din 27 septembrie.
Alături de primarii și președinții de organizații, am decis schimbare la vârful unor filiale locale, iar principalul motiv a fost acela al rezultatelor nesatisfăcătoare obținute luna trecută în câteva localități dâmbovițene. Prin această măsură, vom revigora organizațiile PSD Dâmboviţa, astfel încât acestea să răspundă cât mai bine nevoilor și așteptărilor dâmbovițenilor.
De asemenea, tot în cadrul ședinței de astăzi, s-a fixat obiectivul alegerilor din decembrie: un procent mult mai bun decât cel obținut pe 27 septembrie.
Dacă liberalii vor cu atâta ardoare alegeri parlamentare în decembrie, suntem pregătiți să câștigăm de o manieră mult mai detașată decât acum 2 săptămâni!
Mulțumesc dâmbovițenilor încă o dată și, alături de ei, vom câștiga și în decembrie”- a declarat Cornel Ștefan, președintele PSD Dâmbovița.
Cornel Ștefan, președinte PSD Dâmbovița:”În decembrie, suntem pregătiți să câștigăm de o manieră mult mai detașată decât acum două săptămâni! ”
postarea anterioară