Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Cornel Ștefan, confirmă cu fiecare zi ce trece că este om de cuvânt, că nu lansează promisiuni fără acoperire. Ca dovadă, în foarte scurt timp de la prima vizită la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște în calitate de șef al administrației publice dâmbovițene, au fost alocate fondurile necesare iar corturile montate primăvara trecută sunt înlocuite cu ansambluri modulare încălzite, în care vor aștepta pacienții suspecți de infectare cu coronavirus, până la momentul preluării de către personalul medical. Cu prilejul deplasării la SJUT, unde era în plin proces de montare unul dintre ansamblurile modulare, președintele Cornel Ștefan a declarat:
“Am promis de la începutul mandatului de președinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa că principala mea prioritate este sănătatea dâmbovițenilor. Trebuie să facem tot ceea ce este posibil pentru sănătatea oamenilor, iar orice investiție care aduce un plus în sistemul medical este întotdeauna binevenită. Ca urmare a angajamentului luat în fața dâmbovițenilor, trei ansambluri modulare de containere încălzite se montează la această oră la Spitalul Județean de Urgenţă Târgoviște. Acestea vin în sprijinul pacienților suspecți sau diagnosticați cu COVID-19, care au nevoie de condiții cât mai bune de așteptare înainte de a fi preluați de medicii spitalului. Așadar, până vineri, astfel de spații de așteptare se vor monta la ambulatoriul de specialitate (44 mp), în Policlinică și la Unitatea Primiri Urgențe (75 mp), dar și la Secția de Boli Infecțioase (75 mp).
Alături de vicepreședintele Consiliului Județean, Luciana Cristea, administratorul județului, Cristian Avanu, vom continua să găsim resursele necesare pentru investițiile atât de necesare în domeniul sănătății.
Le mulțumesc, de asemenea, pentru implicare, managerului Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, Claudiu Dumitrescu, personalului medical al spitalului, dar și primarului Municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan.”