Președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, alături de membrii Biroului Permanent Județean, a prezentat în detaliu calendarul alegerilor și a reafirmat vineri seară faptul că organizația pe care o conduce este pregătită să răspundă tuturor provocărilor din acest an cu mare încărcătură electorală. În aceeași conferință de presă, președintele Corneliu Ștefan a confirmat că senatorul Titus Corlățean, prim-vicepreședinte, se bucură de toată susținerea organizațiilor PSD din Regiunea Sud-Muntenia pentru a fi nominalizat pe lista de candidați pentru Parlamentul European. Practic, a explicat Corneliu Ștefan, Titus Corlățean va fi propunerea PSD Dâmbovița și a organizațiilor din județele Prahova, Argeș, Teleorman, Giurgiu, Ialomița și Călărași pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie.
„Prin vocea președintelui Marcel Ciolacu, PSD a anunțat calendarul alegerilor din 2024, începând cu data de 9 iunie. Așa cum s-a decis la nivel național în alianța de guvernare, la acea dată vor avea loc alegerile locale și alegerile europarlamentare. La nivelul alianței și la sugestia PSD, În luna septembrie vor avea loc alegerile prezidențiale, pe 1 și 15 ori pe 8 și 22 septembrie iar pe data de 8 decembrie vor avea loc alegerile parlamentare. Din punctul de vedere al PSD Dâmbovița, care astăzi a avut o ședință a Biroului Permanent Județean, urmată de Comitetul Executiv Județean, la care au participat toți primarii și președinții de organizații locale, Partidul Social Democrat Dâmbovița este pregătit pentru anul electoral 2024. Pentru noi această comasare nu este nicio surpriză. PSD a început campania în județul Dâmbovița din prima zi după preluarea mandatului, în 2020! Împreună cu toți colegii mei, cu toți primarii, parlamentarii, cu președinții de organizații, am avut în fiecare localitate proiecte majore de dezvoltare a comunităților locale, deci suntem pregătiți pentru tot ce înseamnă anul electoral”