Veştile proaste privind răspândirea CONVID-19 au început să curgă de pe toate continentele iar autorităţile se luptă din greu să frâneze măcar , să tempereze amploarea fenomenului ajuns, în numai două luni, de nivel global. Sigur, dincolo de defetiştii care tot aruncă pe piaţă scenarii apocaliptice, ori de grupul tot mai numeros al celor care spun că avem de-a face cu o mare manipulare, menită să stopeze uluitoarea ascensiune economică a Chinei, rămâne realitatea, care nu este deloc roză. Persistă teama în rândul maselor, cum vedem şi la noi, un soi de frică asociată cu isteria, în ciuda apelorilor oficiale la calm şi raţiune. Vedem sute de mii, dacă nu milioane de oameni care fac stocuri de alimente de care efectiv nu au nevoie, ori “rupând uşile” farmaciilor, pentru a cumpăra, preventiv spun ei, medicamente cu sacoşa. Pe de altă parte, Organizația Mondială a Sănătății a ridicat nivelul de amenințare legat de noul coronavirus la ”foarte ridicat”, din cauza propagării accelerate, în special în Coreea de Sud și Iran. Un semnal resimţit din plin de bursele de valori, cu consecinţe care pot ajunge la destablizarea economiei mondiale. În Coreea de Sud, autoritățile au înregistrat noi decese, la 594 de noi cazuri de contaminare, fiind a doua cea mai afectată țară din lume de epidemie. Sunt zeci de cazuri în Thailanda iar Taiwanul înregistrează primele persoane infectate. Practic, după China, cele mai lovite sunt ţările din grupul generic cunoscut drept “Tigrii Asiatici”. Tot OMS a făcut apel la țările care încă nu au fost atinse de epidemie, să se pregătească pentru sosirea Covid-19, avertizând că a crede că sunt în siguranță ar fi o ”greșeală fatală”.
Cazuri separate de contaminare cu origine necunoscută au fost confirmate în SUA şi nu este de mirare că, în această atmosferă de incertitudine, bursele au căzut vineri, înregistrând pierderi cuprinse între 3% și 5%. Bursa din New York a avut o săptămână neagră, cu indicele Dow Jones care a scăzut cu 12% în ultimele cinci zile.Piețele financiare au avut una dintre cele mai slabe săptămâni de la criza financiară din 2008-2009, care a aruncat economia mondială în recesiune şi pierderile vor creşte, cu certitudine, în săptămânile următoare.
În februarie, în China, activitatea manufacturieră a coborât la cel mai scăzut nivel înregistrat vreodată. Şi sunt domenii de activitate cu inerţie mare, precum agricultura şi turismul care vor fi crunt lovite, indiferent de ţară, de cât de bine ar fi pregătite autorităţile.
Şi ajungem acum la situaţia de la noi, unde instituţiile statului, prin dotare, pripeală şi lipsa de proceduri confirmă impresia de amatorism, de ineficienţă. Sunt localităţi în care au fost golite magazinele de alimente de bază, alţii au început să facă stocuri de carburanţi ori din ce cred că le-ar putea face trebuinţă. Companiile listate la bursă au avut săptămâna trecută pierderi de 12 miliarde de lei-peste 2,5 miliarde de euro iar moneda naţională se devalorizează pe zi ce trece.
Peste toate, într-un moment cum nu se poate mai prost, s-a suprapus criza politică. Suntem şi în an electoral iar politicienii nu lasă deloc impresia că acţionează raţional. Cu riscul de a arunca iarăşi ţara în prăpastie, de a acumula noi şi uriaşe datorii, nu urmăresc decât propria căpătuială. Că n-au fost în stare, după 30 de ani de hoţie şi minciună, să asigure securitatea şi independenţa alimentară şi energetică a ţării, puţin le pasă. Ei au şi vor avea întotdeauna bani să cumpere produse de calitate premium, spre deosebire de săracii care vor ajunge să plătească mai mult decât face, pentru mărfuri surogat, care vor ajunge să înlocuiască importurile ieftine din China. Este motivul pentru care lansăm şi noi un îndemn la cumpătare, de a spune oamenilor că este mai bine să îşi păstreze pe cât posibil economiile decât să le cheltuie pe stocuri de alimente din care vor ajunge să arunce jumătate , pe medicamente ori alte bunuri de care nu au neapărată nevoie.
Coronavirusul îmbolnăveşte şi mai grav economia!
175
postarea anterioară