O crimă comisă din gelozie a tulburat liniștea Sărbătorilor pentru întreaga comunitate din Mesteacăn, comuna Văleni Dâmbovița. Orbit de gelozie, un bărbat în vârstă de 35 de ani și-a sugrumat soția, cu nouă ani mai tânără, apoi a pornit într-o cursă dementă cu automobilul. Nu a ajuns prea departe, răsturnându-se pe DN 72, pe raza satului Gemenea, Comuna Voinești. Aveau împreună doi copii mici, care au rămas în grija bunicilor și vor crește fără părinți!
„Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DN 72A, în localitatea Gemenea, s-a produs un accident rutier. S-au deplasat la fața locului, unde au identificat conducătorul auto, un bărbat de 35 de ani, care s-ar fi răsturnat cu autoturismul. Fiindcă acesta a susținut că si-ar fi omorât soția, un echipaj de poliție s-a deplasat urgent la o adresă indicată de el, în satul Mesteacăn, comuna Văleni Dâmbovița, unde a fost identificată o femeie de 26 de ani, decedată.
S-a constituit o echipă complexă de polițiști, condusă de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, care efectuează cercetări în cauză, urmând să se dispună măsurile legale”-a transmis IPJ Dâmbovița.