Spre deosebire de alte evenimente similare, anterior Congresului extraordinar al PSD de duminică s-a bătut toba aproape puțin spre deloc… Ce-i drept nici nu prea au fost motive de natură să entuziasmeze, la două luni de la uriașa contra-performanță a lui Marcel Ciolacu și cel mai mic scor obținut la alegeri parlamentare în istoria partidului. A fost mai de grabă un congres ”domol”, organizat în format hibrid, cu scopul declarat privind validarea candidaturii comune a lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale. Pe de altă parte a fost și un eveniment politic intern, prin care ”a fost pusă batista pe țambal”, ca să folosim o expresie mai colorată. În ciuda unui curent de opoziție în creștere ca intensitate, Marcel Ciolacu și apropiații săi rămân la butoane, deși poartă responsabilitatea ratării intrării în turul doi și a scorului mult sub prestația liderilor maziliți în trecut, situația fiind lămurită cel puțin până după alegerile din luna mai.
Ca să n-o lungim, PSD a validat cu foarte largă majoritate candidatura lui Crin Antonescu din partea coaliției de guvernare la alegerile prezidențiale, într-un congres extraordinar în care Marcel Ciolacu a susținut că are „profilul prezidențial”: un om capabil, cu experiență, educat, onest și mai ales patriot. Dar cam puturos, ar adăuga cârcotașii!
Că lucrurile au fost de la bun început ca și aranjate, s-a văzut chiar înainte de vot, poza de grup, cu Antonescu flancat de Ciolacu și Paul Stănescu (la dreapta) respectiv Grindeanu și Tudose (în stânga), fiind mai elocventă decât o mie de cuvinte…
Deranjul, previzibil de altfel, a venit de la Victor Ponta, un „rebel” căruia Marcel Ciolacu i-a făcut cadou deputăția la Dâmbovița. Conștient că va fi exclus din partid, fostul premier și președinte al PSD Victor Ponta și-a anunțat candidatura la Cotroceni printr-un mesaj postat pe Facebook, în care amintește și de refuzul de a fi fost lăsat să vorbească în plen. Nu spunem că Ponta a mușcat mâna care l-a hrănit dar nici n-a fost chiar fair-play în relația cu Ciolacu.
Cert este că a deturnat atenția iar congresul n-a mai fost despre validarea lui Antonescu cât despre mini-răzmerița lui Ponta, care a captat atenția suficient de mult pentru a irita de acum foștii tovarăși. Degeaba a mai declarat Ciolacu că nu crede în șansele lui Ponta! Acesta din urmă va rupe voturi de la electoratul PSD, poate suficient de multe cât să-l trimită pe Nicușor Dan în turul II.
Încercând să ne lămurească ce va fi p’ormă, premierul și-a mai trecut o cacofonie în repertoriu (… că Crin …), fiind apoi rândul candidatului coaliției să o ia pe arătură.
Potrivit rezultatului anunţat de Bogdan Ivan pe scena Congresului extraordinar al PSD, din 5.928 de reprezentanţi convocaţi, au fost prezenţi 5.516. Au fost înregistrate 5.484 de voturi ”da”, 18 voturi negative şi 14 abţineri.
„Ăsta poate fi începutul unei frumoase prietenii”- s-a lansat Antonescu pe orbita PSD-PNL-UDMR, citând poate inconștient celebra replică din Casablanca (this the beginning of a beautiful friendship -Humphrey Bogart în scena de final), cu speranța declarată ca toată ”această lungă şi complicată poveste să aibă happy end. Happy end înseamnă o România stabilă, cu un raport, în fine, normal, după 20 de ani, între preşedinte, Parlament, partide politice, deci cetăţeni.” Cine cu cine s-ar împrieteni n-a mai stat să explice, lăsând și el o dâră de suspans, aidoma eroului anterior pomenit dar care, să nu uităm, n-a mai prins loc în avionul spre fericire!