Printre obiceiurile „importate” din vestul mai dezvoltat, mare priză la publicul mioritic are „Black Friday”. O expresie căreia mai puțini îi pătrund esența, traducând-o, cam din topor, ca o perioadă de timp în care abundă promoțiile la produse nealimentare, de regulă la electrocasnice și obiecte de vestimentație.
Din punct de vedere istoric, termenul «Black Friday» a apărut pentru prima dată în perioada interbelică, în Philadelphia, şi a ilustrat blocajele uriaşe de trafic din vinerea după Ziua Recunoştinţei . Interpretarea modernă a acestui termen în limba engleză este însă pozitivă , fiind asociată cu idiomul «în negru» , care semnifică, în cazul comercianţilor, reduceri consistente de preţuri. Şi pentru că Ziua Recunoştinţei este a patra zi de joi din noiembrie, Black Friday este în ziua de vineri de după ea, deci “pică” în fiecare an la o dată cuprinsă între 23 şi 29 noiembrie. În timp, Black Friday a ajuns cea mai aglomerată zi de cumpărături din Statele Unite.
Odată închisă paranteza, realitatea este că „Black Friday” s-a întins ca râia în România, pe aproape o lună de zile. Ba avem parte de Black Friday și înainte de Paște ori chiar în toiul verii. Și lucrurile s-au schimbat mult în ultimii ani, odată cu avansul luat de comunicații și tehnologia informației. Chiar dacă, pentru mulţi clienţi, îmbulzelile din magazine sunt de domeniul trecutului şi tot mai mulți români plătesc cu cardul pentru cumpărăturile on-line, de la an la an, numărul celor care spun că vor să cumpere ceva este în creștere iar Black Friday a ajuns în primele trei poziţii în topul căutărilor pe Google. Schimbările sunt majore, începând cu gama de produse solicitate, care a crescut exponenţial, iar marii reteileri s-au priceput la fix să speculeze două trăsături definitorii pentru majoritatea clienţilor: plăcerea de a avea lucruri la care nici n-au visat cu câţiva ani în urmă şi dorinţa atroce de a cumpăra ceva la un preț ce pare extrem de mic. Lăsând la o parte reducerile practicate la produse- în principal electronice- déjà depăşite ca performanţe, mulţi ies la cumpărături şi dau banii pe lucruri de care nu au nevoie, reducerea afişată fiind însă prea tentantă ca să rateze ocazia de a avea ce depozita în cămară sau debara. Şi pentru că au tot crescut pretenţiile, au procedat şi comercianţii cu aceeaşi măsură: campaniile de publicitate au devenit mult mai lungi, chiar agresive, se dau vauchere şi tichete de reduceri, mergând până la modificarea orarului de funcţionare a magazinelor.
Realitatea crudă este însă că la noi Black Friday a ajuns pentru foarte mulţi un fel de zi a păcălelilor subtile şi în egală măsură păguboase , statistica fiind mai lămuritoare decât orice alt argument în acest sens: nici măcar jumătate dintre consumatori nu fac cu adevărat o afacere bună de Black Friday, adică să cumpere acele bunuri de care au, într-adevăr ,nevoie, la un preţ care să merite efortul şi aşteptarea. Ca dovadă și sutele de mii de țepuiți care plătesc mai mult pentru produse scumpite masiv acum două săptămâni, pentru a putea fi vândute apoi cu eticheta „la reducere”!