116 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost raportate vineri în Dâmbovița, ceea ce înseamnă un total de 35138 persoane infectate de la începutul pandemiei. Rata de infectare pe județ a scăzut la 6,25 la mie și rămâne sub media națională, calculată la la 6,37 la mie, în scădere. Localitățile cu cele mai ridicare rate de infectare la 14 zile sunt Crevedia-10,56 la mie, Pietroșița-10,96, Cândești-11,34, Bilciurești9,48 și Uliești 11,85 la mie. La Târgoviște au fost confirmate în ultimele 14 zile 700 de cazuri, rata de infectare fiind calculată la 7,62 la mie, în scădere. În patru localități rata de infectare depășește 10 la mie și în 25 este peste 7,5 la mie. Vișina, Ludești, Perșinari, Poiana, Răscăeți, Vârfuri, Hulubești, Morteni , Brezoaele, Șelaru, Văleni-Dâmbovița și Cojasca sunt singurele localități cu rata de infectare sub 3 la mie.
În Dâmbovița, 473 persoane sunt în carantină la adresa declarată și 1758 persoane infectate sunt în izolare la domiciliu. În secțiile covid din spitale sunt 332 pacienți, opt dintre aceștia la ATI. De la începutul pandemiei, în județ au fost înregistrate 1225 de decese , dintre care trei în ultima zi, după cum rezultă din comunicatele oficiale.
Rata de infectare a continuat să scadă vineri, media națională coborând la 6,37 la mie, de la 6,87 cât fusese cu o zi în urmă. Pe primele locuri se află județele Ilfov (8,91 la mie, în scădere de la 9,67), Bihor (8,85 față de 9,49) și Arad (8,11 față de 8,56 la mie, cât înregistrase joi). La capătul celălalt al topului sunt Suceava, Botoșani și Bistrița Năsăud, unde incidența cumulată e sub 3 la mia de locuitori.