Cifrele prezentate de Grupul de Comunicare Strategică vin să confirme că , în Dâmbovița, autoritățile nu mai au situația sub control. Crește numărul de focare, inclusiv al focarelor familiale de coronavirus și numai în ultimele 24 de ore au fost confirmate 71 de cazuri noi, ajungându-se la un total de 1500 de persoane infectate de la începutul pandemiei. De subliniat că trei sferturi din numărul de infectări cu COVID-19 au apărut în județ după inițierea măsurilor de relaxare, deci în ultimele două luni, Dâmbovița ajungând între județele cu cea mai mare răspândire a virusului , raportat la numărul de locuitori.243 de persoane sunt în carantină la domiciliu și două în izolare.
Avertismentul epidemiologilor: Nu minimalizați efectele infectării cu coronavirus!
Dată fiind creşterea susţinută a numărului de persoane infectate cu noul coronavirus în judeţul Dâmboviţa, medicii specialiști de la DSP atrag atenţia asupra necesităţii respectării cu stricteţe a regulilor de igienă personală şi a măsurilor de protecţie sanitară:
-purtarea măştii în spaţiile închise; aceasta trebuie să acopere complet gura şi nasul persoanei care o poartă;
-evitarea zonele cu aglomerări umane;
-păstrarea unei distanţe de cel puţin 1,5 metri faţă de celelalte persoane;
-evitarea contactului direct cu alte persoane;
-igienizarea frecventă a mâinilor.
“Facem apel la persoanele depistate pozitiv şi care refuză internarea, că este imperios necesar să se prezinte la spital pentru o evaluare medicală a stării de sănătate şi pentru instituirea conduitei terapeutice. De asemenea, adresăm rugămintea către persoanele intervievate în cadrul anchetelor epidemiologice, să ofere informaţii clare şi complete pentru a putea depista toţi contacţii direcţi.
Atragem atenţia că ne confruntăm cu o boală infecţioasă cu transmitere aerogenă, extrem de contagioasă, iar nerespectarea măsurilor de protecţie pune în pericol întreaga comunitate.Există categorii de persoane vulnerabile, cu un risc crescut de îmbolnavire şi de evoluţie spre forme severe de boală ( pacienţii oncologici, persoanele hemodializate, persoanele cu multiple boli associate şi cu o imunitate scazută).
Orice minimalizare a efectelor coronavirusului asupra organismului uman, poate determina o afectare gravă a stării de sănătate care să conducă spre deces şi de aceea, dezavuăm orice campanie de negare a pericolului infectării.
Solicităm populaţiei judeţului Dâmboviţa să trateze cu maximă seriozitate această problemă de sănătate publică, pentru a putea limita transmiterea comunitara!”- se spune într-un comunicat al DSP Dâmbovița
Dâmbovița: A fost atins pragul de 1500 de cazuri de COVID-19 confirmate!50 de morți de la începutul pandemiei!
202