La Consiliul Județean a avut loc prima ședință tehnică de pregătire a Turului de Ciclism al României, județul Dâmbovița fiind gazda etapei cu numărul patru a unuia dintre cele mai vechi tururi de ciclism din Europa!
”Etapa, care va avea loc pe 17 august, va parcurge următorul traseu: Târgoviște – Moreni – Valea Lungă – Provița de Sus (Prahova) – Pucioasa – Vulcana Băi – Voinești – Târgoviște.
Alături de colegii primari din localitățile dâmbovițene incluse în tur, am pus la punct toate detaliile astfel încât să asigurăm cele mai bune condiții participanților. Datorită acestui eveniment sportiv, județul Dâmbovița se va bucura de o vizibilitate națională și internațională important”-a transmis președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.