3,90 % – rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Dâmbovița, în luna ianuarie 2025
Potrivit unui comunicat al instituției, la sfârșitul lunii ianuarie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița erau înregistrați 6363 șomeri (din care 3028 femei), rata șomajului fiind de 3,90 %. Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 3,80 %, în această lună acest indicator a crescut cu 0,10 pp.
Din totalul de 6363 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Dâmbovița, 1284 erau beneficiari de îndemnizaţie de şomaj, iar 5079 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 886 șomeri provin din mediul urban și 5477 sunt din mediul rural.
Șomerii cu studii primare și fără studii au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Dâmbovița (35,1 %). Cei cu studii gimnaziale reprezintă 34,6 % din totalul şomerilor înregistraţi. 16,0 % dintre șomerii înregistrați au absolvit liceul sau școala postliceală. Șomerii cu nivel de pregătire profesională reprezintă 11,6 % din totalul șomerilor înregistrați, iar cei cu studii superioare se regăsesc în proporţie de 2,7 %. Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 758 persoane foarte greu ocupabile, 2841 greu ocupabile, 2630 mediu ocupabile, iar 134 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele AJOFM.