Acasă EDITORIAL De la țara lui Liviu Dragnea la țara bădălăilor

De la țara lui Liviu Dragnea la țara bădălăilor

de adrian

La un an și o lună de când nu mai este “țara lui Liviu Dragnea”, România nu a redevenit nici pe departe acea  țară a românilor, în care să fie prețuite munca, cinstea și meritocrația. Și nici că se putea altfel după alte câteva luni de populisme ieftine amestecate cu prostie și infatuare, plus o schimbare de “chiriași” la Palatul Victoria, cu efecte la fel de dezamăgitoare din multe puncte de vedere. Iar ca argument că nu batem câmpii, că sunt toți  “o apă și-un pământ”, avem ultima împărțire a ciolanelor, a dregătoriilor, cum am denumis mizerabila târguială pentru funcții plătite la greu din banii publici, cu câteva săptămâni în urmă. Un rezultat unsuros al dezgustătoarelor negocieri transpartinice pentru că, nu-I așa, toți au guri de hrănit!  Au socri, au fini și nași, au baroni pe care îi vor înlăturați din partid și nu își pot atinge scopurile mărunte decât momindu-i cu sinecuri, cu posturi plătite cu sute de mii de euro pe an, care, atunci când vine vremea, se lasă și cu pensii speciale.
Așadar, odată blatul făcut,Parlamentul a numit  membrii pentru două instituții cheie: Curtea de Conturi și Consiliul Național pentru Combatere a Discriminării.La CNCD au fost validați pentru funcția de membri: Adrian Diaconu și Horia Grama (ambii PSD),Asztalos Csaba (UDMR), Cristian Iura , Mariana Moț și Claudia Popa Sorina (un soi de trio PNL) și Cătălina Olteanu (USR). Ceva de genul “una mie, una ție, una lu’ popa Ilie”
 
La Curtea de Conturi merg Niculae Bădălău, mare baron PSD și stăpân atotputernic în Giurgiu și Ilie Sârbu, “recomandat” de calitatea de socru al lui Victor Ponta, ambii pe posturi de vicepreședinți. Pentru ca publicul să perceapă dimensiunea intereselor partinice, spunem doar că  BOR, cu toată influența pe care o are,  nu a reușit să-și impună un om la CNCD…
Merită urmărită și acordarea voturilor în plenul reunit: Ilie Sârbu – pentru funcţia de vicepreşedinte al Curţii de Conturi cu 329 de voturi „pentru” și 20 împotrivă, și Niculae Bădălău (PSD) – pentru funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii de Audit cu 294 de voturi „pentru” și 55 împotrivă. Au mai primit avizul parlamentarilor pentru funcţia de consilier al Curţii de Conturi: Sorin Lazăr – 329 de voturi „pentru”, 20 „împotrivă”: Ion Călin – 326 de voturi „pentru”, 23 „împotrivă”, Claudia Boghicevici (pentru un mandat de 9 ani, începând cu 15 octombrie 2020) – 326 de voturi „pentru”, 23 „împotrivă” ; Dezso Csongor  Attila – 328 de voturi „pentru”, 21 „împotrivă”. Ceva de groază, aproape trase la indigo…
Mai adăugăm că, la opt luni de la schimbarea guvernului, n-a fost deranjată nici a suta parte din cohortele de amante, nepoți, fini și alte specimene  flămânde, cuibărite în cele mai confortabile și mănoase funcții la stat, căreia i s-a adăugat și “aripa” liberală. Adică am nimerit cumva din lac în puț și, din Tara lui Liviu Dragnea, ocupat momentan cu studiile, la Jilava, România a redevenit țara hrebenciucilor, a bădălăilor și, mai nou, a lui Arsene cu casa-n pantă!
 
P.S. Pentru cei care au uitat, Ilie Sârbu este fostul ministru al Agriculturii împușcat în “biluțe” de Bombonel, la o partidă de braconaj la Bolovani iar Bădălău e ăla de îi cântau lăutarii “Să vină diaspora, ca să ne pișăm pe ea…”  

You may also like

Lasă un Comentariu