Cu toate grijile cotidiene, Ilie Radu, primarul din Odobești, și-a făcut timp pentru a discuta și stabili, împreună cu colaboratorii apropiați, principalele repere ale unui eveniment în premieră, dedicat tuturor copiilor din comună, cu prilejul Sărbătorilor de Iarnă. Pe lângă implicarea firească a administrației publice locale, vor sprijini acest demers școlile și parohiile precum și reprezentanți ai Organizației Umanitare Concordia.
„În vederea pregătirii unor sărbători binecuvântate, pentru a aduce un plus de bucurie copiilor din comunitatea noastră, pentru prima dată în comuna Odobești, pregătim un eveniment la care să participe toți elevii școlilor din comună. Alături de partenerii sociali ai comunei (Școală, Biserică, Primărie) și de reprezentanți ai Organizației Umanitare „Concordia”, am stabilit coordonatele primare ale evenimentului ce va avea loc în seara zilei de 19 decembrie la sala de sport „Andrei Ionuț Radu”.
Va fi un eveniment în premieră națională în care vom recrea și vom pune în șcenă atmosfera celestă a nașterii Domnului nostru.
Să ne ajute bunul Dumnezeu să fie un început cu bun folos pentru copiii comunei noastre!”- a precizat primarul Ilie Radu.