Ziua Unirii a fost marcată şi la Târgovişte, printr-un ceremonial organizat, începând cu ora 11.00, în Piața Mihai Viteazul. Şi chiar dacă vremea a fost mai de grabă primăvăratică, târgoviştenii au ales, în cvasi-majorităte, să profite de ziua liberă fie pentru a se odihni, fie pentru o ieşire la munte sau la shopping. Prea puţini au fost cei care au urmărit manifestările din Piaţa Mihai Viteazul, plină în schimb de oficialităţi şi politicieni. Au participat președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, vicepreședintele Lucina Cristea, prefectul județului, Aurelian Popa, parlamentari dâmbovițeni, reprezentanți ai Arhiepiscopiei Târgoviște, primarul Cristian Stan, şefi de instituţii deconcentrate.
Intonarea imnului de stat al României a fost urmată de “clasicele” alocuțiuni şablon şi defilarea gărzii de onoare. Punctul culminant l-a constituit prinderea celor prezenţi în Hora Unirii, şi asta însă pe bisericuţe , pe afinităţi şi interese…
.
De voie, de nevoie, mai marii judeţului s-au prins în aceeaşi horă
126
postarea anterioară