miercuri , 19 decembrie 2018
Home / POLITIC / Deputatul Corneliu Ştefan se va ocupa de PSD Dâmboviţa când lipseşte Rovana Plumb

Deputatul Corneliu Ştefan se va ocupa de PSD Dâmboviţa când lipseşte Rovana Plumb

Share
Astăzi – 1 decembrie 2018, la sediul PSD Dâmboviţa, preşedintele interimar al organizaţiei, ministra Rovana Plumb, a avut o întâlnire informală cu presa dâmboviţeană, prilej cu care s-a vorbit liber, într-o atmosferă destinsă, despre problemele economice al judeţului şi cum pot fi acestea rezolvate, despre proiectele aflate în derulare şi despre cele care urmează a fi implementate.
Rovana Plumb a spus că este decisă, ca şi până acum, să sprijine dezvoltarea economico-socială a judeţului, să atragă în zonă investitori. A mai mărturisit, de asemenea, că vrea unitate în partid, coeziune şi conlucrare.
Întrebată dacă va solicita, aşa după cum s-a auzit, schimbarea din funcţie a actualului preşedinte al Consiliului Judeţean – Daniel Comănescu, Rovana Plumb, atentă la formulări în spaţiul public, s-a ferit să dea un răspuns clar, afirmând că această decizie poate fi luată după efectuarea unor analize profunde asupra activităţii desfăşurate de actualul şef al judeţului.
A mai precizat Rovana Plumb în cadrul întâlnirii că, în următoarea perioadă, va trebui să fie prezentă la o serie de întâlniri pe plan extern, atât în calitatea sa de ministru al Fondurilor Europene şi reprezentant al Guvernului, cât şi ca lider de seamă al PSD.
Prin urmare, având aşa de multe responsabilităţi guvernamentale, dar şi pe linie de partid, preşedinta interimară a PSD Dâmboviţa a spus că îl va ruga pe tânărul deputat Corneliu Ştefan să se ocupe, în lipsa ei, de problemele executive al organizaţiei.

CITEȘTE ȘI ...

ADRIAN ŢUŢUIANU ÎNFIINŢEAZĂ GRUPUL PARLAMENTAR AL SENATORILOR NEAFILIAŢI

       Senatorul Adrian Tuțuianu, fostul preşedinte al PSD Dâmboviţa, a depus în această dimineaţă, în …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *