marți , 28 ianuarie 2020
Home / POLITIC / Deputatul liberal Cezar Preda, intervenţie pentru menţinerea curselor CFR între Târgovişte şi Pietroşiţa

Deputatul liberal Cezar Preda, intervenţie pentru menţinerea curselor CFR între Târgovişte şi Pietroşiţa

Deputatul PNL de Dâmboviţa Cezar Preda  s-a adresat ministrului Transporturilor, Lucian Bode, solicitând menţinerea curselor CFR Călători pe ruta Târgovişte- Pietroşiţa. Aşa cum ne-a obişnuit, deputatul Cezar Preda  prezintă argumente solide în sprijinul solicitărilor care au ca scop rezolvarea problemelor cu care se confruntă dâmboviţenii.

 

 

                                                Parlamentul României

Camera Deputaţilor

Grupul Parlamentar al Partidului Naţional Liberal

 

                                             Î N T R E B A R E

 

Adresată: Domnului Lucian BODE, ministrul Transporturilor

De către: Cezar – Florin PREDA, deputat PNL de Dâmbovița

Obiectul întrebării:ruta Târgoviște – Pietroșita

 

 

Stimate domnule ministru,

 

Sunt convins că aveți cunoștință despre faptul că unul dintre tronsoanele feroviare ce urmează a fi închis la data de 15 decembrie 2019 este Târgoviște – Pietroșița.

Măsura luată de Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători are la bază numărul mic de călători care aleg trenul pe această rută.

Dincolo de această rațiune, consider că acestă măsură trebuie să aibă în vedere toate aspectele economico-sociale specifice zonei tranzitate, motiv pentru care vă rog să vă aplecați cu responsabilitate asupra oportunității și necesității luării acestei măsuri.

Decizia de a declara acestă secție neinteroperabilă nu este susținută temeinic, dat fiind faptul că aceasta a beneficiat de investiții de-a lungul timpului și este indispensabilă locuitorilor  zonei care fac naveta.

Mai mult decât atât, vorbim despre singurul tonson care străbate Munții Bucegi și despre atestarea recentă, anul trecut, a zonei Moroeni-Padina-Peștera ca stațiune turistică de interes național.

La nevoile locuitorilor și la dezvoltarea turismului montan din această zonă putem adăuga investițiile realizate și viitoare ale Companiei ARCTIC S.A care vor spori rentabilitatea rutei Târgoviște – Pietroșița.

Având în vedere ponderea punctelor forte, vă rog, domnule ministru, să îmi comunicați următoarele:

  • Veți proceda la reintroducerea curselor de călători și pe acestă rută după data de 15 decembrie 2019?
  • Dacă da, câte perechi de trenuri veți pune în circulație și care va fi programul acestora?

Vă mulțumesc.

 

 

Solicit răspuns scris.

Cu stimă,

Deputat Cezar – Florin PREDA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *