luni , 14 octombrie 2019
Home / EDUCAȚIE / Deschidere festivă a anului universitar la Facultatea de Științe Economice din cadrul UVT

Deschidere festivă a anului universitar la Facultatea de Științe Economice din cadrul UVT

Studenți, profesori, reprezentanți ai administrației locale și județene, dar si ai mediului academic au trăit astăzi, 30 septembrie 2019, emoțiile începutului unui nou an universitar la Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității Valahia din Târgoviște.

Prezent la festivități, președintele CJD, Alexandru Oprea, a transmis: „Ne revedem pentru a deschide împreună anul universitar 2019-2020. Și vreau să vă spun un lucru încă de la început. Sper să fie un an excepțional pentru fiecare dintre dumneavoastră. Și mă refer la rezultate foarte bune, la proiecte de succes, la schimburi de experiență de care să vă amintiți cu drag și, nu în ultimul rând, la așteptări împlinite.   

                Dar pentru a fi un an excepțional, va fi nevoie să depuneți puțin efort și să luptați constant pentru visurile dumneavoastră. Nu uitați că, în această etapă de formare, parcurgeți ani importanți din viață care vă vor îndrepta pașii către o viitoare carieră.

                Știu că primiți foarte multe sfaturi. Știu că aveți alături oameni dragi și profesori care vă îndrumă și vă ajută să faceți alegerile corecte și să luați deciziile cele mai bune pentru viitorul dumneavoastră. Este un ajutor neprețuit a cărui valoare ar fi bine să o descoperiți la timp. Dar e bine să știți și că, mai mult decât ajutorul oamenilor care vă iubesc și care vă vor binele, contează enorm, poate cel mai mult, ajutorul pe care sunteți dispuși să vi-l oferiți singuri.

                Va fi nevoie ca, indiferent de obstacole și dezamăgiri, să continuați să luptați. Să fiți puternici, să nu vă abandonați dorințele și să sperați mereu că puteți realiza ce v-ați propus. De obicei, lucrurile importante și aspirațiile cele mai mari au nevoie de timp, muncă și multă credință până devin reale. Eu vă rog să aveți răbdare și să credeți întotdeauna în voi.

                Vreau să vă mai spun, deși probabil mulți deja ați observat acest lucru, că județul Dâmbovița a început să se dezvolte foarte mult și nu mă refer doar la modernizarea infrastructurii. Important este că se deschid fabrici și că apar noi investitori care caută forță de muncă și oameni specializați în diferite domenii. Cred că este începutul unei șanse pentru dumneavoastră și vă încurajez, pe această cale, să urmați stagii de pregătire pe durata studiilor. Sunt companii interesate de asemenea parteneriate și firma ARCTIC este cel mai bun exemplu.

                În numele Consiliului Județean Dâmbovița, care va fi mereu alături de dumneavoastră și va sprijini activitatea Universității Valahia, vă mulțumesc!  

                Mult succes tuturor!

La eveniment au mai participat: primarul Municipiului Târgoviste – Cristian Stan, decanul Facultăţii de Ştiinţe Economice al Universităţii Valahia din Târgovişte – Ion Stegăroiu, directorul departamentului Management-Marketing al Universităţii Valahia – Cristina Ștefan, prodecanul Universității Valahia – Mircea Duică, inspectorul școlar general – Cristina Stroe, cadre didactice, numeroși studenți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *