Pentru oricine urmărește evoluțiile pe scena politică de pe Dâmbovița era evident că relațiile dintre liderii PSD și PNL se vor răci spre limita înghețului, pe măsură ce se încinge hora electorală. Deși sunt conștienți că o vor da la pace după alegeri, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au ajuns să nu își mai vorbească iar de încredere nu mai poate fi vorba. Cum zice românul, ”frate, frate, dar brânza e pe bani”! Tradus în limbaj politic , totul se joacă pe voturi!
Și cum fiecare are propria strategie de comunicare și acțiune, PSD și PNL nu mai știu cum să facă, să se distanțeze de parcă ar fi contagioși, nu alta.
Tonul, ca să spunem așa, l-a dat Nicolae Ciucă, un moment de cotitură fiind declarația privind o alianță de dreapta. Lucrurile, odată devoalate, au avansat spre adâncirea faliei iar președintele PNL, le-a transmis liderilor din teritoriu să caute să facă alianțe și majorități cu partidele de dreapta, potrivit unor stenograme de la Biroul Politic Național (BPN), care au ajuns în posesia jurnaliștilor.
S-a vorbit despre un parteneriat la București, cu Nicușor Dan și USR, iar liberalii din teritoriu trebuie să urmeze exemplul și să facă alianțe cu partidele de dreapta.
Nu este deci obligatoriu ca tensiunile din coaliția de guvernare să fi crescut din cauza legii controversate propuse de PNL pentru a facilita o posibilă candidatură a președintelui Klaus Iohannis la Senat.
Iar dacă PNL este gata de un viraj spre celelalte forțe politice de dreapta, pe partea cealaltă s-a lansat ideea unei posibile guvernări PSD-UDMR. Senatorul UDMR Tanczos Barna a declarat, referindu-se la o posibilă guvernare PSD-UDMR, că Uniunea vrea în Executiv, afirmație care a venit imediat după ce Sorin Grindeanu a evocat posibilitatea unei guvernări PSD-UDMR după alegerile parlamentare.
Sigur, la această dată sunt doar niște calcule și teme umflate, politicienii fiind în campanie electorală. Cum va fi, vor decide în primul rând românii chemați să își aleagă președintele și Parlamentul, chiar de Ziua Națională. Abia apoi se va ști ce și cum. Observăm totuși prea multă vorbărie și multe teme stupide la unii dintre cei care vor să conducă țara, într-un moment în care întreaga lume stă să ia foc. Ori preocupările ar trebui să fie prioritar îndreptate spre interesul țării și agenda cetățenilor, de prea multe ori ignorată până acum!