Cu atât este mai cruntă dezamăgirea, pe cât de mult s-a bătut monedă pe marea dezbatere electorală dinaintea primului tur al alegerilor prezidențiale. Un format cam leșinat (cum a fost cam toată campania electorală), asezonat cu prestațiile deloc entuziasmante ale singurilor trei protagoniști rămași, după ce Victor Ponta a ales să chiulească iar George Simion a dat bir cu fugiții.
Ca dovadă că nu spunem prostii ori exagerăm cu ceva ,stau cifrele privind audiența!
Doar 9,7% dintre telespectatorii care s-au uitat luni seară la TV au preferat dezbaterea candidaților la alegerile prezidențiale.
Și aici este relevată proporția receptoarelor TV deschise pe dezbatere, din toate aparatele pornite în acel interval orar. Altfel spus, din 10 telespectatori români, unul singur a urmărit dezbaterea prezidențială, nouă preferând alte programe.
Un alt aspect important este acela că publicul din urban a fost mai interesat comparativ cu electoratul rural. Oricum, cei 90% dintre telespectatori care au preferat altceva decât mediocritatea numită „dezbatere” au fost scutiți de ifosele, atacurile reciproce și falsitatea celor trei candidați rămași să facă față tirului la fel de dezlânat al întrebărilor. N-au lipsit momente penibile, de țățeală cronică și putem spune fără teama de a greși că Ponta și Simion ar fi putut condimenta serios tot acest borș politico-electoral.
Cel mai probabil au avut de pierdut dar decizia le-a aparținut în exclusivitate. Cât despre cei trei rămași în fața camerelor, au ratat oportunitatea de a profita de timpul în plus avut la dispoziție dar ne-au convins în schimb că nu atinge măcar niciunul stacheta pe care o presupune ocuparea funcție de președinte.
Spun sociologii că electoratul votează, în cea mai mare măsură, nu pentru un anume candidat ci împotriva celuilalt. După această caricatură de confruntare, mare mirare ca românii să nu meargă chiar mai departe, să fie tentați să voteze împotriva tuturor!
Proliferează în schimb lehamitea și sentimentul că suntem iremediabil condamnați să suportăm și să suferim pe urma mediocrității așa-zișilor lideri, cu regretul că „este păcat că nu pot pierde toți”, ca să cităm din monumentalul politolog Henry Kissinger, fost secretar de stat în Administrația Nixon, profesor la Universitatea Harvard și laureat al Premiului Nobel pentru Pace.