miercuri , 18 septembrie 2019
Home / POLITIC / DPT. CEZAR PREDA, PNL: ”POŢI FACE CEVA PENTRU COMUNITATE ŞI CA PARLAMENTAR DE OPOZIŢIE, DACĂ AI VOINŢĂ SĂ REZOLVI PROBLEMELE”

DPT. CEZAR PREDA, PNL: ”POŢI FACE CEVA PENTRU COMUNITATE ŞI CA PARLAMENTAR DE OPOZIŢIE, DACĂ AI VOINŢĂ SĂ REZOLVI PROBLEMELE”

În calitate de parlamentar de Dâmboviţa, deputatul liberal Cezar Preda a întreprins numeroase demersuri pentru promovarea de proiecte şi urgentarea unor investiţii de interes public în plan local ori la nivel de judeţ. Printre acestea se numără  intervenţiile la Ministerul Transporturilor şi interpelarea ministrului Răzvan Cuc, în legătură cu necesitatea unor lucrări de reabilitare şi consolidare a pasarelei peste calea ferată de la Găeşti, de pe DN 61.

În prima parte a lunii martie, deputatul Cezar Preda s-a adresat direct ministrului Transporturilor, a semnalat a  starea avansată de deteriorare a pasarelei şi faptul că, pe fondul traficului intens spre şi dinspre Autostrada Bucureşti-Piteşti, este pusă în pericol siguranţă circulaţiei.

La această dată suntem în măsură să informăm că aceste intervenţii nu au rămas fără ecou, dimpotrivă. Ministerul Transporturilor, prin CNADNR, a demarat procedurile de achiziţii publice pentru efectuarea lucrărilor de reabilitare şi consolidare. “Poţi face ceva pentru comunitate şi ca parlamentar de opoziţie, dacă ai voinţa şi determinarea necesare să rezolvi problemele oamenilor şi comunităţilor în care aceştia trăiesc.”-a concluzionat deputatul liberal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *