Dincolo de sărăcia din sistemul de sănătate publică, clamată atunci când vine vorba despre asigurarea cu medicamente, hrană decentă pentru pacienţi , asigurarea cu aparatură medicală şi consumabile, există statistici oficiale care pun pe gânduri orice om responsabil. Pentru că, în afară de problema salariilor, rezolvată fără un real beneficiu şi pentru pacienţi ori contribuabili, nimeni şi nimic nu pare a fi în măsură să schimbe vechile năravuri: aroganţa unor medici şi asistente, şpaga şi traficul de influenţă, hoţia şi matrapazlâcurile celor de la Casa de Sănătate. Iar dacă prin spitalele şi policlinicile publice este raiul pe pământ, pentru unii, şi jale mare, pentru pacienţii fără bani ori pile, aflăm că este dezastru şi în ce priveşte medicina de familie. Adică în acel segment extrem de important, pe urma căruia, ar putea fi scutite cheltuieli enorme şi deseori din păcate tardive.
Este o realitate dureroasă că mai mult de jumătate din localitățile din România (53%) nu au niciun medic de familie sau au medici de familie insuficienți, după cum reiese din cele mai recente date centralizate de Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie. Sunt 328 de localități (comune) din România care nu au nici un medic de familie, iar 559.611 de locuitori, adică 2,52% din populația României, nu au posibilitatea de a se înscrie la un medic de familie în comuna în care locuiesc.
La 1.414 de localități (comune și orașe) a fost contabilizat un deficit de 2.187 de medici de familie şi doar 1.496 de localități din România (47%) au suficienți medici de familie.
Vorbim despre consecinţa directă a faptului că strategia pentru medicina de familie și planul pentru resurse umane, dezvoltate în anul 2012, respectiv 2016, nu au fost transpuse niciodată în acțiuni concrete pentru remedierea situației, ceea ce denotă preocuparea clasei politice pentru cu totul alte probleme decât interesul public.
Dramatic:328 de comune fără medici de familie !
190