Ungaria s-a opus, uzând de dreptul de veto, acordării pachetului în valoare de 18 miliarde de euro, sub formă de ajutor macrofinanciar pentru Ucraina pentru anul 2023, propus de Comisia Europeană. Guvernul de la Budapesta avertizase deja că se va opune prin veto propunerii, argumentând că acordă deja ajutor Ucrainei pe bază bilaterală. Nu este totul pierdut pentru Ucraina, care plătește cu sânge și suferință în plus pentru cârdășia lui Viktor Orban cu călăul Putin, dar din acest motiv Uniunea Europeană va fi nevoită să identifice acum o soluţie pentru a canaliza asistenţa financiară către Kiev.
Motivația Ungariei, singurul din cei 27 de membri ai UE care respinge acest ajutor, nu este însă nici credibilă și nici nu păcălește pe nimeni. Liderii europeni înțeleg prea bine că nu este la mijloc decât un șantaj ordinar, care are ca obiectiv obținerea unui avantaj în contextul negocierii altor dosare care afectează Budapesta: aprobarea planului de reziliență şi îngheţarea fondurilor europene pentru nerespectarea statului de drept.
Ungaria a spus „pas” și în ceea ce privește directiva de introducere a impozitării pe profit a multinaţionalelor cu minimum 15% în UE, cu implicații serioase asupra bugetului comunitar multianual. Altfel spus, guvernul condus de Viktor Orban a transformat dreptul de veto într-un soi de bâtă, un element cu ajutorul căruia practică cel mai ordinar șantaj la nivel de politică comunitară. Plus că, amânând ajutorul de care Ucraina are disperată nevoie, face jocul prietenului Putin. Un stil mocirlos prin care ungurii își fac tot mai mulți neprieteni, chiar dacă, pe moment, lasă impresia că au de câștigat. Robinetul concesiilor se va închide odată și odată, la fel ca în cazul altor țări care încalcă principii fundamentale care stau la baza UE.
Cum este și cazul la fel de actual al Austriei, care nici nu vrea să audă de un vot favorabil admiterii României și Bulgariei în Schengen, motivul invocat fiind acela al migranților ilegali care ar trece prin cele două țări și ar ajunge în țara Habsburgilor. Un motiv fabricat, pentru că guvernul austriac are nevoie de țapi ispășitori pe seama cărora să arunce eșecul în gestionarea problemei migranților. Plus presiunile inadmisibile, în cârdășie cu OMV, pentru a determina statul român să renunțe dreptul la preempțiune în ce privește gazele naturale!
Și trebuie amintit aici că, inițial, era vorba și de un veto împotriva Croației, poziție abandonată ulterior, dat fiind marele număr de turiști austrieci care călătoresc în Croația. Și exemplele pot continua cu țări precum Olanda, în care guvernele nu dispun de majorități confortabile și chestiuni ce țin de politica externă și comunitară ajung să fie tratate de o manieră care răspunde prioritar intereselor politice interne.
Avem aici două exemple care readuc în prim plan o temă abordată de tot mai mulți politologi și specialiști de prestigiu, care vorbesc despre o necesară reformare a cadrului legislativ comunitar, astfel încât deciziile majore să nu mai poată fi blocate din interese care nu au nimic de-a face interesele de securitate și economice ale Uniunii.