Un nou atac cu drone rusești ce a avut loc în noaptea de marți spre miercuri a avariat infrastructura portuară din portul Izmail și a rănit cel puțin șapte persoane, dintre care 3 în stare gravă. Fără să fim cinici, spunem că nu este ceva ieșit din comun, de când barbaria rușilor s-a mutat la Gurile Dunării, într-o încercare dementă de a lovi și Ucraina dar și țările în care va fi foamete fără cerealele mai ieftine pe care le exportă.
Neobișnuit de dense în aceste zile sunt însă stângăciile și gafele autorităților române, care se țin lanț de la primul incident cu o dronă trasă de ruși, ale cărei rămășițe au fost găsite pe teritoriul românesc. Nu s-au învățat minte nici după ce președintele Iohannis și ministrul Apărării s-au făcut de râs contrazicând o realitate și s-au pus pe trimis mesaj RO-Alert în localități din județul Tulcea, aflate în apropierea graniței cu Ucraina.
Mergând mai departe cu penibilul, în timp ce premierul Marcel Ciolacu făcea apel la calm și luciditate, asigurând populația că nu există pericol de atac direct al rușilor, niște capete luminate s-au gândit la o soluție și pentru acele zone fără semnal pentru primirea mesajelor RO-Alert: avertismentele despre posibilele atacuri cu drone le vor fi transmise locuitorilor prin portavoce! Cum procedează pentru a-și vinde marfa samsarii care cutreieră satele ! Și enormitatea a fost debitată chiar de șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.
Și Ministerul Apărării a continuat să se facă de râs, după ce a trimis și montat în zonele din vecinătatea țintelor ucrainene niște caricaturi de buncăre. În realitate ceva prefabricate din beton, așezate direct pe pământ și căptușite cu saci umpluți cu pământ, în care localnicii ar trebui să intre pe brânci, pentru a sta apoi ghemuiți. Pentru că înălțimea este prea mică! O idioțenie fără seamăn, și nu neapărat pentru că, în timpul bombardamentelor, cei mai mulți localnici stau afară să privească prăpădul ori să filmeze cu telefoanele mobile!
Niciun om sănătos la cap și cu simț de conservare nu ar intra în asemenea adăposturi făcute mai mult de ochii lumii, fără să asigure un grad acceptabil de securitate și un minim de confort!
Repetăm, cineva a dat un ordin doar din dorința de a se degreva de alte responsabilități, blocurile din beton au fost grămădite și toți au fost mulțumiți să raporteze că au făcut ceva… O mentalitate moștenită din vremea comunismului, când la modă erau raportările.
Că niciun localnic de comuna tulceană Nufăru, spre exemplu, n-a pus piciorul în buncăr, asta nu-i mai interesează, câtă vreme au raportat măreața ispravă!
Cum ar spune viceprimarul din Nufărul, Cristian Toader pe numele său „au lătrat câinii și după aceea a fost liniște…”
P.S. Dacă tot nu intră localnicii în „buncăre” la vreme de restriște, mințile crețe care au dispus amplasarea acelor construcții caricaturale și inutile au măcar satisfacția că cel puțin au dat năvală ziariștii… să le filmeze.