În cadrul campaniei de vaccinare împotriva noului coronavirus, în intervalul 15-17 ianuarie, D.S.P. Dâmboviţa a întreprins o serie de acţiuni de vaccinare a beneficiarilor şi a personalului din cele 34 de centre rezidenţiale pentru persoane vârstnice şi copii.
Activitatea de imunizare s-a realizat cu ajutorul echipelor mobile de vaccinare constituite din personalul medical al D.S.P.Dâmboviţa, personalul medical al centrelor de asistenţă medico-socială, pesonalul medical al centrelor de vaccinare din oraşele Moreni,Găeşti, Pucioasa şi din cel al Direcţiilor de Asistenţă Socială din Primaria Târgovişte, Primaria Oraşului Pucioasa şi Primăria Oraşului Găeşti.
Această acţiune a dus la vaccinarea a 849 de persoane,fără să fie raportate reacţii adverse post-vaccinale indezirabile.
De la debutul campaniei, în judeţulDâmboviţa au fost vaccinate în total 4028 de persoane, iar în săptămâna 18-24 ianuarie 2021, au fost programate pentru vaccinare un număr de 4362de persoane eligibile.
Modalităţile de programare pentru vaccinare ale categoriilor incluse în această etapă sunt:
1)Persoanele cu vârsta de 65 de ani şi peste, precum şi persoanele adulte sub vârsta de 65 de ani cu afecţiuni cronice- prin intermediul medicului de familie, individual accesând site-ul https//programarevaccinare-covid.gov.ro, prin call-center la numărul 021414 44 45, prin structurile de asistenţă socială de la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale.
2)Lucrătorii care desfaşoară activităţi în domenii cheie, esenţiale- prin intermediul angajatorului, on-line pe site-ul https//programarevaccinare-covid.gov.ro.