duminică , 22 septembrie 2019
Home / EDITORIAL / ”DUPĂ ANI ŞI ANI”

”DUPĂ ANI ŞI ANI”

Au trecut aproape trei decenii, mai exact 29 de ani şi trei  zile, de la data primelor alegeri (aparent) libere din perioada post-decembristă, care va rămâne în istorie drept “Duminica Orbului”. Unde ne aflăm astăzi, reportat la acel 20 mai 1990, care a consfinţit domnia “despotului înţelept” Ion Iliescu, amânarea integrării în structurile economice, politice şi militare euroatlantice şi, poate cel mai grav, legitimarea eşalonului II al PCR, camuflat  în haine socialist-democratice ? Electoral vorbind, pe fondul educaţiei tot mai precare şi a spiritului civic firav, dacă nu chiar atrofiat la cel puţin jumătate dintre românii cu drept de vot, putem vorbi  de o involuţie. Mulţi nepăsători, alţii apatici şi tot cam atâţia scârbiţi de ce se întâmplă la nivel înalt şi de calitatea slabă a politicienilor, nici nu vor să audă de alegeri, renunţând, cu costuri mari pentru societatea românească, la un drept fundamental, pentru care a curs sânge la Revoluţie.

Pe 20 mai 1990 s-au prezentat la urne aproape 14,5 milioane de români, reprezentând peste 86% dintre cetăţenii cu drept de vot. La sfârşitul lui mai 2019, se pune tot mai acut problema absenteismului, implicaţiile fiind majore: o prezenţă mică  de maxim 30%, ar avantaja net partidele mari, cu electorat mai disciplinat, în detrimentul formaţiunilor  mai nou apărute, care ar putea aduce un suflu de normalitate pe scena politică. Asta ca să nu mai vorbim despre validarea referendumului. Deci avem încă o dată regres faţă de ce a fost acum aproape 30 de ani.

Vorbind în schimb despre minciună, dezinformare şi manipulare, aici e altă mâncare de peşte. De la primitivismul “televiziunii unice”, al cărei fost director general trombonea o ţară-ntreagă cu explicaţii de genul ”n-a fost loc pentru cameraman în elicopter” , iar prostimea tembelizată cu imagini şi comentarii trunchiate era gata să jure că  Piaţa Universităţii colcăia de curve şi drogaţi care făceau sex în corturi, tehnicile mercenarilor din presa de astăzi au evoluat enorm. Iar ca dovadă avem batalioanele convinse că anume lideri sunt huiduiţi exclusiv de drogaţi şi derbedei, în timp ce oamenii care-şi iubesc ţara îi aplaudă. Rezultatul este însă cam acelaşi: un procent hotărâtor dintre alegători nu ştie prea bine cu cine şi pentru ce votează dar e  mulţumit nevoie mare că i s-a mai promis ceva în plus la ajutoare sociale, pensie ori salariu, plus un purcoi de bani “să-şi bage” apă şi îşi mute în casă closetul din fundul grădinii !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *