miercuri , 19 iunie 2019
Home / POLITIC / DUPĂ LUNI DE TENSIUNI, DIVERGENŢE ŞI CLARIFICĂRI, PSD DÂMBOVIŢA SE REAŞEAZĂ

DUPĂ LUNI DE TENSIUNI, DIVERGENŢE ŞI CLARIFICĂRI, PSD DÂMBOVIŢA SE REAŞEAZĂ

La sediul PSD Dâmboviţa a avut loc în această dimineaţă o conferinţă de presă densă în subiecte şi cu participare numeroasă, am putea spune (politic vorbind) ca-n vremurile bune. Au abordat teme de interes preşedintele executiv, deputatul Cornel Ştefan, Alin Manole- vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa şi trei primari “de forţă”: Cristian Stan, primarul Municipiului Târgovişte, Constantin Stroe- primar la Şotânga şi preşedintele Ligii Aleşilor Locali PSD Dâmboviţa şi Ion Pavel, primarul veteran al comunei Buciumeni şi vicepreşedinte al organizaţiei judeţene.

Dincolo de proiectele prezentate, care n-au fost deloc puţine, de discuţiile pe marginea bugetului şi a problemelor cu care comunităţile locale se confruntă în această perioadă, abordarea relaxată a participanţilor la întâlnirea cu presa locală poate fi interpretată ca un semn clar, că lucrurile se reaşează în PSD Dâmboviţa, că se trage în sfârşit cortina după un episod mai puţin fast din viaţa organizaţiei. Despre preşedenţia consiliului judeţean s-a precizat că şi acest capitol va fi închis curând, foarte posibil chiar la următoarea şedinţă ordinară iar preşedintele executiv Cornel Ştefan a vorbit inclusiv despre constituirea departamentelor de specialitate, 25 la număr şi desemnarea coordonatorilor acestora. Am reţinut nume cu rezonanţă, între care dpt. Carmen Holban, coordonator al departamentului pentru Sănătate, Cristian Avanu, coordonator pe segmentul Muncă şi Justiţie Socială dar şi nou veniţi, cum este cazul lui Sergiu Preda, care se va ocupa de Departamentul pentru Ape şi Păduri. Coordonarea tuturor departamentelor va fi atributul dpt. Claudia Gilia, unul dintre liderii care aduce un plus de echilibru în PSD Dâmboviţa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *