Educație: Despre monitorizarea frecţiei obligatorii la un picior de lemn

La scurt timp după declararea stării de urgență, am nominalizat Educația printre domeniile de activitate care au cel mai mult de suferit pe urma pandemiei COVID-19. Cu sublinierile de rigoare, anume că este  un domeniu nereformat, profund îmbâxit în rele, începând cu politizarea excesivă şi terminând cu transformarea lentă spre un sistem  de protecţie socială  pentru tot mai mulţi paraziţi. Revenim pentru a semnala că, în cele câteva săptămâni chinuite,  Ministerul Educației a rezolvat o singură problemă, prin eliminarea din programele pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat a materiei care ar fi trebuit predată pe semestrul II. În rest, abureală! Și încă ceva: printr-un ordin de ministru care oficializează practic discriminarea, recomandările  inițiale adresate  profesorilor, de a ține legătura cu elevii și inițierea  predării de  lecții online, au fost transformate într-un soi de obligații, care de fapt nu sunt obligatorii pentru toată lumea.
Respectivul ordin  precizează ceva măsuri specifice pentru desfășurarea procesului de învățare on-line din învățământul preuniversitar iar MEC pune la dispoziția cadrelor didactice, elevilor și părinților o așa-zisă colecție de resurse necesare continuării învățării în mediul on-line. Până aici este bine! Nu am înțeles însă cum este cu monitorizarea prezenței online la cursuri a elevilor și a cadrelor didactice  “de către  unitățile de învățământ”, în condițiile în care, oficial, între 10-15% dintre elevi nu au acces la Internet și, spunem cu toată responsabilitatea, un procent și mai mare de profesori nu prea are habar de asemenea sistem de predare. Bineînțeles, datele oficiale cosmetizează serios realitatea. N-am înțeles nici cum este cu notarea și nici ce se întâmplă atunci când conexiunile sunt defectuoase, situație extrem de frecventă de când mai toată lumea are timp în plus pentru “online”.
Mai spune ordinul că Ministerul Educației și Cercetării poate decide, în cazuri justificate, și pe baza unor instrucțiuni emise în prealabil, ca evaluarea la anumite discipline/module să fie realizată on-line. Adică se tot învârte în jurul cozii, nimic concret, nimic “cu subiect și predicat”, cum îi plăcea să spună unuia dintre predecesorii d-nei Anisie, supranumit “Genuche”.Tot în cadrul acestei instrucțiuni se specifică și responsabilitățile inspectoratelor școlare, ale unităților de învățământ preuniversitar, ale profesorilor, elevilor și părinților. Despre ce responsabilități vorbim acolo unde se învață ca la mijlocul secolului trecut? Cum este cu predarea online la clasa pregătitoare? Cum este cu orele de educație fizică ori de laborator? Plus de asta avem eterna pasare a responsabilității în cârca altora: “Inspectoratele școlare,în colaborare cu unitățile de învățământ și cu autoritățile locale vor identifica soluții pentru asigurarea echipamentelor informatice și a conectării la internet a unităților de învățământ.” Serios? Păi primarii abia așteaptă să spună că nu sunt bani nici de salarii! Apare din nou și vechea problemă mai mult de ordin moral: tablete și Internet sau toalete și apă curentă în școli?
Ca să nu mai lungim vorba, MEC nu face decât să dea o amploare mai mare echivalentului unei frecții la un picior de lemn câtă vreme  nu există măcar o evidență clară a profesorilor care știu să utilizeze o platformă de învățare online. Oricât de lăudabile ar fi astfel de inițiative, rezultatul este același:  să facem orice repede, haotic și prost, doar de ochii lumii.
Nu în ultimul rând,Asztalos Csaba, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, arată într-o postare pe Facebook că ordinul Ministerului Educației prin care elevii sunt ogligați să participe la cursurile online poate fi discriminatoriu.
”Este evident, că în această criză, bruscă și temporară, există un număr de elevi care nu au acces la tehnologie și resursă pentru a beneficia de predarea online. În cazul acestora suntem într-o situație de discriminare. Să nu uităm, că învățământul de stat obligatoriu este gratuit”, spune Asztalos Csaba.Președintele CNCD face o serie de propuneri pentru viitorul an școlar și este de părere că ar trebui să se introducă, obligatoriu, predarea și învățarea online o zi pe săptămână sau la două săptămâni, tocmai pentru a fi pregătiți pentru eventualele situații de criză.
P.S. Vizavi de acest subiect am citit și postarea inspectorului școlar general de la Dâmbovița, prof Sorin Ion. O opinie pertinentă, venită de la un profesionist. Suntem de acord că “în puține cuvinte, cursurile online înseamnă mult mai mult decât nimic” dar nu putem accepta scuza că “sunt și ei oameni” în cazul profesorilor care au și cu ce, au și cu cine, dar nu-și fac treaba. Adică “înroșesc tabletele” cu elevii pe care îi au la meditații iar pe ceilalți nici măcar nu i-au întrebat de sănătate! Și vorbim aici despre cadre didactice de la unele unități de prestigiu, unde nu se pune problema asigurării mijloacelor tehnice, deficitul fiind acut și pe timp de criză cam la aceleași capitole, anume respectul față de meserie   și bunul simț.