sâmbătă , 24 august 2019
Home / ADMINISTRAȚIE / ELEVII DIN SĂIŢI, RAIONUL CĂUŞENI, AU UN MOTIV SERIOS SĂ AŞTEPTE CU BUCURIE VIITORUL AN ŞCOLAR

ELEVII DIN SĂIŢI, RAIONUL CĂUŞENI, AU UN MOTIV SERIOS SĂ AŞTEPTE CU BUCURIE VIITORUL AN ŞCOLAR

Poate că multora li se va părea o exagerare dar, pentru elevii, profesorii şi părinţii din Satul Săiţi, undeva, pe graniţa cu Ucraina, s-a întâmplat aproape o minune. Urmare a unui proiect iniţiat de preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alexandru Oprea, care a găsit un partener de dialog dar şi de fapte în preşedintele Raionului Căuşeni,  Nicolae Gorban, a fost reparat din temelii Blocul I al Gimnaziului  şi inaugurat chiar în Ziua Sfântă a Înălţării. Practic, din toamna viitoare, aproape 250 de elevi vor învăţa în condiţii civilizate, care contrastează puternic cu ce a fost până acum şi nivelul de dezvoltare destul de sărăcăcios  al satului şi raionului în general. Este rezultatul concret şi extraordinar al unor bani cheltuiţi cu folos de Consiliul Judeţean Dâmboviţa, pentru că românii de peste Prut şi în special copiii minunaţi în care este sădit adânc românismul de către dascăli patrioţi, au nevoie să ştie că nu sunt abandonaţi de fraţii din Ţară. Cum bine a remarcat Alexandru Oprea, “a trecut vremea podurilor de flori şi a venit timpul faptelor”. Şi aici Consiliul Judeţean Dâmboviţa poate fi dat ca exemplu de urmat: chiar dacă, economic vorbind, nu are nici pe departe forţa altor instituţii similare, are deja trei proiecte finalizate , în parteneriat cu raioanele Ialoveni, Ştefan Vodă şi, de câteva zile,  cu Căuşeni. Un reper, o dovadă că se poate, dacă există voinţă şi viziune, un punct de plecare şi pentru alţii.

Ne amintim în acest context că, în urmă cu aproximativ trei ani, un consilier judeţean  PNL a exprimat opinia că ar trebui mai întâi finalizătă modernizarea tuturor şcolilor şi grădiniţelor din judeţ şi abia apoi iniţiate parteneriate cu aurorităţi din Republica Moldova. O părere aproape singulară din fericire şi oarecum ridicolă, câtă vreme nu este localitate în Dâmboviţa în care să nu se fi investit consistent în infrastructura de educaţie, prin programe finanţate de MEC, din fonduri europene dar mai ales prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Vorbind despre ultimii ani, afirmăm la rândul nostru că nu este nicio nenorocire că, pe lângă sutele de proiecte finanţate în judeţ, CJD a cofinanţat trei proiecte în Basarabia, dimpotrivă. Vom susţine astfel de iniţiative viitoare şi invităm pe toţi aceia de altă părere să facă un minim efort de documentare, cât să priceapă că ofensiva antiromânească n-a putut şi nici nu va putea fi contracarată fără fapte şi rezultate palpabile.

Şi chiar dacă ne raportăm , deocamdată, la o grădiniţă din Ialoveni, un liceu din Raionul Ştefan Vodă şi o şcoală gimnazială din Căuşeni, este important că generaţii şi generaţii de elevi şi liceeni îşi vor aminti că au avut condiţii bune de studiu şi mulţumită unor oameni cu suflet şi patrioţi  din Dâmboviţa. Absolut salutară şi iniţiativa de a oferi un cadou fiecăruia dintre elevii din Săiţi , cărora le mulţumim şi  de aici, din Târgoviştea fostă Cetate de Scaun, pentru  minunatul moment artistic, în fapt o lecţie de patriotism rostită şi cântată din zeci şi zeci de suflete curate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *