95
Doi polițiști de frontieră au fost ridicați de colegii de la DGA direct din Vama Borș. Asupra acestora există suspiciuni că au luat șpagă ca să nu oprească românii în carantină . “Eroii” de la frontieră sunt acuzați că ar fi luat câte 50 de euro pentru a lista persoanele venite din Germania ca șoferi de TIR, astfel încât să nu fie trimiși 14 zile în carantină instituționalizată ci în izolare la domiciliul declarat.
Cei doi sunt anchetați în prezent de polițiștii bihoreni pentru luare de mită dar și pentru încălcarea prevederilor ordonanțelor militare, respectiv infracțiunea de combatere a zădărnicirii bolilor.