Cu respect pentru tradiție, sâmbătă 8 martie, comunitatea bulgară din Târgoviște a sărbătorit „Paștele Cailor”, manifestare cunoscută și sub numele de „Tudorița”. O sărbătoare specifică etnicilor bulgari din cartierul „Matei Voievod”, unică în țară, care este marcată în prima sâmbătă a Postului Paștelui.
„Paștele Cailor” este ziua în care, după un obicei străvechi, grădinarul bulgar şi calul său, merg la biserică şi primesc binecuvântarea preotului pentru a fi sănătoşi în anul care urmează. După sfinţire, etnicii bulgari le dau cailor „Konceta”, nişte pâinici mici, coapte în casă, pe care proprietarii le împart cu animalele.
Și anul acesta credincioșii s-au urcat în căruțe sau au venit călare spre Biserica Sf. Nifon, unde a avut loc ceremonia de sfințire a atelajelor și a grădinilor. Caii, împodobiți cu clopoței și funde roșii, au primit apă sfințită pentru a le oferi putere în noul an agricol. După slujbă, superbele animale au defilat într-o paradă pe străzile cartierului, astfel încât toți să le poată admira. Organizatorii au pregătit și un spectacol folcloric, aducând astfel o notă de bucurie și tradiție în comunitate.
„Încă de la bulgarilor la Târgoviște, principala ocupație a acestora a fost reprezentată de lucrările în agricultură, ei fiind foarte buni legumicultori. Din dorința de a avea roade bogate, s-au gândit ca primăvara, înainte de începutul muncilor agricole, este binevenit să binecuvânteze semințele, uneltele și, în mod deosebit, animalul care le era de mare ajutor, respectiv calul. Așa a apărut obiceiul Paștele Cailor. Aceasta sărbătoare se are loc în prima sâmbătă din Postul Paștelui, de Ziua Sfântului Teodor Tiron, despre care se crede că s-a transformat în cal, iar pornind de aici „Pastele Cailor” a primit și denumirea de „Tudorița”- spun specialiștii în etnologie.
Printre invitați au fost primarul Cristian Stan și administratorul public Gabriel Boriga. Edilul a fost prezent pentru a zecea oară în această calitate și a avut cuvinte de apreciere pentru această frumoasă comunitate din Municipiul Târgoviște.