O explozie puternică a avut loc, sâmbătă seară, la o staţie de încărcare a buteliilor cu GPL din comuna Crevedia. Uriașa deflagraţie a fost urmată de un incendiu și mai multe explozii de intensitate mai redusă. Primele informaţii arată că sunt cel puțin șase persoane rănite, cu arsuri grave. În urma exploziei, traficul pe DN 1A a fost blocat complet, fiind deviat ulterior prin satul Cocani.
Sâmbătă, 26 august, în jurul orei 19.50, ISU Dâmbovița și poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Răcari au fost informați prin SNUAU 112 în legătură cu o explozie puternică la o staţie de alimentare cu gaz petrolier lichefiat, din localitatea Crevedia
Inițial au fost trimise 4 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de intervenţie la înălţime, 3 ambulanţe SMURD, 7 ambulanţe SAJ.
În sprijinul ISU Dâmboviţa au fost alocate şi 10 autospeciale de stingere, 10 ambulanţe SMURD, 1 autospecială de intervenţie la înălţime şi 1 autospecială CBRN din cadrul ISU B-IF. La locul intervenţiei s-a deplasat şi elicopterul SMURD.
Până în prezent, şase persoane au fost transportate la spitale. Un pacient a fost dus la Spitalul Floreasca, iar alţii la Bagdasar-Arseni.
La Ministerul Sănătăţii a fost organizat un grup de lucru în urma incidentului. Populaţia din zona exploziei a fost evacuată pe o rază de 300 de metri, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa.
La faţa locului a fost alocată şi autospeciala transport roboţi, pentru a mai fi căutate posibile alte victime.
A fost activat Planul Roșu de Intervenție!
Autorităţile din Judeţul Dâmboviţa au activat Planul Roşu de Intervenţie în urma exploziei urmată de incendiu: ”Având în vedere numărul de persoane implicate, la nivelul judeţului a fost activat Planul Roşu de Intervenţie”, a anunțat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa.
De asemenea, având în vedere degajările mari de fum, pentru protecţia populaţiei aflată în proximitatea zonei de manifestare a fost transmis un mesaj de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT.
Bogdan Opriţa, coordonatorul UPU-SMURD București, a precizat într-o intervenție televizată că cinci răniți au fost preluați cu arsuri grave.
„Sunt cinci victime care prezintă arsuri peste 80% din suprafața corpului”, a spus el.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat pentru un post de televiziune că este examinată posibilitatea transferului în străinătate a pacienților:
„Există și de decese, nu pot să vă confirm dacă unul sau două în momentul de față. Există circa opt victime, care au diferite grade de arsuri pe corp. Una dintre ele, cu arsuri extinse, este la Spitalul de Arși. Celelalte sunt îndrumate către spitalele care au secții de arși, respectiv Bagdasar și Floreasca. Examinăm și vom lua o decizie dacă este nevoie să transferăm în strainătate unii dintre acești pacienți, în cazul în care la spitalele din București va fi depășită capacitatea de intervenție”- a spus ministrul Rafila.
Vom reveni!