O explozie puternică a avut loc azi noapte în Microraionul IV al Municipiului Târgoviște. Deflagrația s-a produs în jurul orei 2.00, într-un apartament din Blocul nr.2, situat pe strada Radu Popescu. A intervenit Detasamentul Targoviste cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD și o autospecială pentru lucru la înălțime.
Explozia a fost urmată de un început de incendiu (au ars furtunul de la aragaz si materiale textile), rezultând și o victimă, proprietarul apartamentului care a suferit arsuri la nivelul fetei.
Au fost afectate usa de la intrarea blocului, usa, ferestrele si balconul apartamentului si doua autoturisme aflata in fata blocului. S-au autoevacuat circa 30 persoane.
Persoana rănită, un bărbat de 57 de ani, a fost evacuata de pompieri și a primit îngrijiri medicale de la echipajul SAJ Dâmbovita prezent la locul evenimentului.
La o primă evaluare a urmărilor exploziei, se pare că nu este afectată structura blocului. Totodată, a mai fost identificat un autoturism avariat.A fost solicitat Inspectoratul de Stat în Construcții pentru efectuarea unor verificări de specialitate.
Din primele cercetări, explozia a fost provocată cu intenție, proprietarul apartamentului distrus fiind recunoscut pentru problemele pe care le făcea vecinilor.