Este pentru al treilea an consecutiv în care holul Inspectoratului Şcolar Dâmboviţa “capătă culoare”, odată cu vernisajul expoziţiei de pictură şi desen în creion, ce cuprinde cele mai bune lucrări realizate anul trecut de actualii elevi de clasa a IX-a, în orele de pregătire premergătoare admiterii la prestigiosul Liceu de Artă “Bălaşa Doamna.”
“Este o expoziţie atipică; nu se doreşte a fi o expoziţieie de artă ci una de lucru” – a explicat prof. Briena Costache, din care să reiasă traseul parcurs până acum de autori, în cadrul Liceului de Artă. “O expoziţie care marchează practic startul evoluţiei tinerilor liceeni artişti, înzestraţi de Bunul Dumnezeu cu un talent deosebit.”- a completat prof. Gabriela Istrate,fost director la “Bălaşa”, acum inspector şcolar general adjunct şi gazdă a acestei plăcute dar şi utile manifestări. “Plăcută” pentru că, obiectiv vorbind, că sunt expuse lucrări reuşite, şi chiar câteva care “anunţă” posibile cariere spectaculoase în dreptul autorilor. Totodată expoziţia poate fi privită şi ca un arc peste timp, un excelent prilej pentru elevi şi profesori să facă o comparaţie între potenţialul brut de anul trecut al tinerilor artişti şi nivelul atins astăzi, când talentele încep să fie vizibil şlefuite.
Au mai fost alături de tinerii expozanţi colegii din clasele a IX-a, de la secţiile de Arte Plastice şi Arhitectură dar şi prof Mădălina Stoian, Denisa Tudor, director adjunct şi Marian Dobrescu, directorul Liceului de Arte “Bălaşa Doamna”.