vineri , 19 octombrie 2018
Home / ADMINISTRAȚIE / FACILITĂŢI LA PLATA IMPOZITELOR ŞI TAXELOR LOCALE PENTRU CONTRIBUABILII PERSOANE JURIDICE, DIN TÂRGOVIŞTE

FACILITĂŢI LA PLATA IMPOZITELOR ŞI TAXELOR LOCALE PENTRU CONTRIBUABILII PERSOANE JURIDICE, DIN TÂRGOVIŞTE

Share

     Pe ordinea de zi e şedinţei extraordinare de miercuri după-amiaza, consilierii locali au avut, spre dezbatere şi aprobare, şi proiectul de hotărâre privind implementarea schemei de ajutor de minimis, în vederea scutirii de la plata majorărilor de întârziere aferente impozitelor şi taxelor locale datorate bugetului local de către persoanele juridice care au calitatea de contribuabili ai Municipiului Târgovişte. Această facilitate este în concordanţă cu prevederile Codului Fiscal şi are girul Consiliului Concurenţei. În nota de fundamentare a proiectului de hotărâre, iniţiatorul- primarul Cristian Stan, a scos în evidenţă  faptul că aplicarea schemei de ajutor de minimis sub formă de scutire de la plata majorărilor de întârziere aferente impozitelor şi taxelor locale datorate de persoane juridice- societăţi comerciale, societăţi cooperatiste, persoane fizice autorizate, intreprinderi individuale şi intreprinderi familial, contribuabili la bugetul local, va duce la prevenirea acumulării de noi datorii, stimularea achitării obligaţiilor fiscale principale restante, creşterea gradului de colectare a impozitelor şi taxelor locale, relansarea economică a persoanelor juridice în cauză.  Pot beneficia de schema de ajutor de minimis peste 300 de contribuabili persoane juridice, care înregistrează la această dată majorări de întârziere în sumă de 2,7 milioane de lei.

Valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate unui contribuabil, pe o perioadă de trei ani fiscali consecutivi (doi ani fiscali precedenţi şi anul fiscal în curs), nu poate depăşi echivalentul în lei a 200000 de euro. Pentru a beneficia de scutire, persoanele juridice în cauză vor depune o cerere însoţită de documentele prevăzute în schema a cărei perioadă de valabilitate se încheie pe 29 noiembrie 2018

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *