duminică , 18 noiembrie 2018
Home / CULTURĂ / Festivalul Toamnei “Rodica Bujor” – 26 octombrie, de la ora 18.00, la Căminul Cultural Dragodăneşti

Festivalul Toamnei “Rodica Bujor” – 26 octombrie, de la ora 18.00, la Căminul Cultural Dragodăneşti

Share

Rodica Bujor s-a născut pe 30 iulie 1914 în comuna Voinești, județul Dâmbovița. Încă de mica a fost înconjurată de cântecul național local și încă aflată pe băncile școlii a reușit să-și formeze un repertoriu de muzică lăutărească. Cel ce a descoperit talentul acesteia este George Enescu, care a sugerat ca numele ei să fie Rodica Bujor “cum sunt bujorii din obraji”.

Rodica Bujor rămâne „o minune a cântecului popular românesc”, definirea lui George Enescu confirmându-se peste timp prin includerea numelui Rodicăi Bujor în patrimoniul de valori româneşti, alături de Maria Tănase, Ileana Sărăroiu, Ioana Radu şi Maria Lătăreţu.

Pentru a aduce omagiul binemeritat vieţii şi carierei interpretei, Consiliul Județean Dâmbovița prin Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, împreună cu Primăria comunei Cândeşti, organizează Festivalul Toamnei “Rodica Bujor”. Astfel, pe 26 octombrie, de la ora 18.00, la Căminul Cultural Dragodăneşti, din comuna Cândeşti, va avea loc un spectacol de muzică populară, susţinut de Orchestra Populară “Chindia”, dirijor: Ionuț Dumitrescu, alături de invitații speciali: Niculina Stoican și Gabriel Dumitru. 

 Intrarea este liberă!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *