După vizita ministrului Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru și a inspectorului general de stat al Inspecției Muncii, Mihai Nicolae Ucă, în Germania
A fost decisă continuarea campaniilor de conștientizare și control, menite să îi informeze și să îi sprijine pe lucrătorii români, înainte de plecarea acestora din țară, cu privire la contractele de muncă pe care urmează să le semneze, în special în ceea ce privește prevederile obligatorii ale unui contract de muncă în străinătate. Inspecția Muncii a înființat o linie telefonică Tel Verde: 021.371.88.33, Suport pentru cetățenii care vor să muncească în străinătate, și a alocat alte două linii telefonice directe (021.302.70.52/ 021.302.70.53). Se recomandă tuturor cetățenilor români care sunt în căutarea unui loc de muncă în străinătate să apeleze aceste numere de telefon pentru a fi îndrumați de inspectori de muncă de specialitate.
De asemenea, Inspecția Muncii din România, împreună cu instituțiile germane omoloage vor continua să facă verificări în teren, atât în România, la firmele de plasare de forță de muncă, cât și în Germania, cu scopul de a preveni situații precum cea semnalată de lucrătorii sezonieri din ferma din Bornheim.
Firmele de plasare de forță de muncă, luate în colimator
147