La finalizarea Programului Operațional Regional, care reprezintă principalul vehicul european de finanțare a proiectelor publice promovate de administrațiile locale, Municipiul Târgoviște se află pe locul I în regiune ca valoare a proiectelor realizate, respectiv 290.620.274,76 lei, cu 11 proiecte finalizate, fără proiecte reziliate, nefinalizate sau declarate nefuncționale și cu un singur proiect etapizat.
Valoarea totală a proiectelor finalizate este mai mare cu 120.000.000 lei decât valoarea însumată a proiectelor din celelalte șase municipii-reședință de județ din regiune la un loc- Ploiești, Pitești, Slobozia, Giurgiu, Călărași, Alexandria.
„Municipiul Târgoviște este campion la accesarea de fonduri europene pe Regiunea de Dezvoltare Sud Muntenia, cu o valoare a contractelor finalizate la data de 31 decembrie 2023 de peste 290 de milioane de lei. Toate celelalte municipii reședință de județ din regiune reușind să adune împreună puțin peste 166 de milioane de lei. Printre proiectele mari- modernizarea infrastructurii de transport public, modernizarea infrastructurii educaționale, modernizarea sistemului de iluminat public, străzi noi, pasaje rutiere refăcute- toate acestea reprezentând numai o parte dintre proiectele care au modernizat Municipiul Târgoviște cu ajutorul banilor europeni”- a comentat primarul Cristian Stan pe acest subiect.