Titus Corlățean, președintele Comisiei de politică externă a Senatului și fost ministru de Externe, și-a exprimat în stilu-i caracteristic, profund și diplomatic, regretul la vestea morții Suveranei Marii Britanii. A condensat în numai câteva fraze imaginea și activitatea întinsă pe șapte decenii a Reginei Elisabeta a II-a:
O seară foarte tristă…S-a stins Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii și a întregului Commonwealth… 70 de ani de monarhie britanică, ce au fost marcați de personalitatea deosebită a Maiestății Sale, o Regină care si-a condus națiunea cu înțelepciune, demnitate și curaj, cu tact, dar și necesară autoritate, atunci când a fost nevoie, în perioade care au inclus și dificile provocări, precum acte de terorism sau conflicte armate. O Regină care a fost iubită și respectată nu doar în țara pe care a condus-o timp de șapte decenii. Condoleanțe sincere Coroanei și națiunii britanice!
P.S. După perioada oficială de doliu, imnul de stat al Mării Britanii și Irlandei de Nord va deveni, după 70 de ani : „God save the King!”