În Ajunul Crăciunului 2017, Moşu’ a fost mai mult decât darnic cu microbiştii şi toţi cei care au avut tangenţă cu fenomenul fotbalistic târgoviştean. Cadoul surpriză de atunci s-a numit “Fotbal sub Turnul Chindiei”, o lucrare impresionantă ca volum dar şi bine documentată, în ani de muncă şi căutări, scrisă într-un limbaj cursiv şi atrăgător de Gabriel Degeratu, jurnalist care s-a dovedit a fi polivalent. Ca unul care are privilegiul de a se număra, de mai bine de 20 de ani, printre prietenii autorului, impresia a fost chiar mai intensă, ştiindu-l pe Gabi (profesional vorbind) exclusiv ca om de televiziune. Si mai plăcut surprins am fost după ce am parcurs cele trei volume , dovezi palpabile că acest altruist coleg de breaslă este la fel de stăpân pe stilou (poate mai corect spus în zilele noastre ar fi “pe tastatură”) , cum îl ştiam pe tehnicile jurnalismului audiovizual.
La un an şi ceva distanţă în timp, nu mai puţin încântat am fost de tipărirea unei noi ediţii, care a adus un plus consistent de fotografii şi informaţii în premieră şi care îmi oferă onorantul prilej de a scrie din nou despre “Fotbal sub Turnul Chindiei” şi Gabriel Degeratu. Primul volum se numeşte acum “Drumul spre Elită- Metalul Târgovişte”, al doilea se intitulează “Cei mai Frumoşi Ani- C.S. Târgovişte”, trilogia fiind încheiată de “Micul Ajax- Chindia Târgovişte”. Titluri explicite, care fac trimitere clară şi pentru mai puţin cunoscători, la cele trei perioade interconectate , fireşte, dar distincte în acelaşi timp, din viaţa deloc liniştită ori ferită de extreme a grupării fotbalistice de sub Turn.
Cum nu am găsit o invitaţie mai frumoasă la lectura acestei uriaşe cronici sportive, de mare valoare documentară, în acelaşi timp fluentă şi pitorească , am considerat nimerit să dau cuvântul chiar autorului: ” Sunt multe poveşti interesante, precum cele care îi vizează pe Dumitru Crăciunescu, un mare jucător şi conducător al TCT şi Lazăr Petrescu, primarul Târgoviştei în perioada de început a fotbalului din oraş, a cărei celebră casă din kilometrul zero al urbei poate fi văzută şi astăzi; sunt cronici rare din ziarul „Uzina si Ogorul”, este epopeea unicului titlu de campioană naţională la fotbal şcolar, obţinut în 1967 de echipa Liceului „Ienăchiţa Văcărescu”. Se poate citi despre prezenţa inegalabilului Sir Stanley Matthews la Turnul Chindiei, în 1969, şi despre motivele care au determinat schimbarea denumirii echipei de fotbal din Metalul în C.S.Târgovişte, dar şi despre copiii de la Ajax Valea Lungă, conduşi de Tinel Aldea. Cum au resimţit braşovenii înfrângerea cu 7-0 a Steagului Roşu la Târgovişte, în 1977. „Defilarea” suporterilor cu Narcis Coman, purtat pe braţe de mii de târgovişteni de la stadion până acasă, cale de câţiva kilometri este o alta întâmplare antologică, în timp ce situaţiile anecdotice cu Gheorghe Greaca, Nicolae Dobrin si Petre Marinescu sunt si ele evidenţiate. Sunt prezentaţi un venerabil susţinător al C.S.Targovişte, Gheorghe Cristofor-Jocheul şi un jurnalist sportiv de marcă, Marin Stoica şi este adusă în atenţie revederea sportivilor din cartierul Suseni, undeva până în Revoluţia din Decembrie 1989. Alexandru Boriga, Alexandru Ilie, Valeriu Liţă Cosmin si Joszef Pildner, vrednici statisticieni si ziarişti sportivi cuceresc cititorul cu poveştile lor, iar insoliţii Ştefan Lingurarul si Gigel Nebunul reţin si ei atenţia. În fine, istoria maşinii Lada, de culoare roşie, „celebrul 702” a lui Constantin Titi Ionescu, e la fel de pasionantă, ca si cea a barajului ratat de Chindia cu Voluntari.”
Rânduri scrise cu talent, cu suflet şi dragoste de fotbal, care m-au întors şi pe mine (cum s-a întâmplat, cu siguranţă, cu mulţi alţi cititori), înapoi in timp, în anii de gimnaziu. Ani frumoşi ai oraşului, pe când elev fiind la o şcoală cu clase sportive ( Şcoala Gimnazială “Mihai Viteazul” de astăzi), participam la întreceri demonstrative de atletism, în deschiderea unor meciuri care au rămas, iată, în istoria sportului dâmboviţean şi nu numai. Cu bucurie dar şi un strop de nostalgie după acele vremuri, am revăzut în minte cum a ieşit soarele după potopul dinaintea meciului cu Braşovul lui Adamache. Tot cu ochii minţii am revăzut tribunele arhipline şi miile de insi pe care nu le-a încăput stadionul şi care s-au căţărat pe ruine şi în copaci. Mi-am amintit păţania incredibilă a celor două sute de suporteri sub a căror greutate s-a dărâmat popicăria, fără să fi fost vreunul rănit şi de uriaşul entuziasm care a purtat echpa spre victorie şi odată cu ea Târgoviştea în lumea bună a sportului rege. Sunt motive în plus pentru a-i transmite şi pe această cale felicitări şi mulţumiri colegului şi prietenului Gabriel Degeratu şi “să-i ţină Bunul Dumnezeu obiceiul!”
Adrian Năstase