Cum o nenorocire nu vine niciodată singură, nici criza generată de pandemia COVID-19 nu s-a limitat strict la domeniul medical, dimpotrivă, a afectat în mare măsură mai toate palierele vieții economico- sociale. Și pentru că trăim în România, a acutizat și coborât sub limita abjecției războiul politic, ceea ce a atras după sine și un război mediatic dus cu cele mai infecte mijloace. Vorbim despre trusturile complet aservite politic și mercenarii care s-au întrecut în mesaje nepermise într-o democrație consolidată, scopul evident fiind acela de a semăna panica și neâncrederea în instituțiile statului. Avem mai de curând falsa temă a “vânzării Ardealului”, cu episoade care nu fac decât să confirme nocivitatea indusă de tolerarea formațiunilor politice constituite pe criterii entice. Apoi, peste criza COVID-19 se suprapune criza economică, de unde o abundență de scenarii care mai de care mai hazardate și muniție suficientă pentru oportuniștii care vor să câștige electoral pe urma suferinței generale. Unii care au pus umărul serios la devalizarea statului vin astăzi să dea lecții, fiind cel mult experți în jafuri și economia subterană.
Și dacă restricțiile au generat blocaje grave în industrie, construcții, transporturi și servicii, nu în ultimul rând și-a făcut simțite efectele o secetă extremă, comparată de “bocitorii” de meserie cu ceea ce au auzit ei că ar fi fost în ’47. Nu negăm că sunt pierderi și nici că fermierii trebuie ajutați să iasă la liman, deranjează însă enorm demagogii care dau din gură, mizând cel mai probabil pe slaba ținere de minte a grosului electoratului mioritic. Aproape o săptămână au zugrăvit tablouri apocaliptice, au vorbit despre recolte calamitate și, la modul cel mai panicard cu putință, au fost invocate nu numai pericolul compromiterii culturilor, ci și o posibilă penurie de alimente la toamnă.
Tot felul de nechemați și-au dat cu părerea despre rezervele strategice de cereale, fără să știe prea bine ce și cum, comentariul cel mai tembel posibil fiind acela că “sunt la nivelul lunii noiembrie“, de parcă ar mai fi treierat ori cules cineva ceva de atunci…
Au reînceput certurile politice pe teme investițiilor în programe pentru irigații, aceleași pe care le reauzim cam în fiecare an, pe la jumătatea lunii august. Fiind și criză și secetă și mai ales an electoral, toți s-au apucat să promită. Cum a dat însă o ploicică, tema n-a mai fost interesantă și politrucii s-au reorientat spre un alt subiect de scandal. Ce-i drept, a fost reglementată o modalitate prin care fermierii care vor înregistra pagube din cauza secetei să fie despăgubiți. Așa s-a procedat însă de câte ori a fost nevoie și a existat un anume interes. Iar pentru că și comitetele locale pentru situații de urgență și comisiile care vor evalua care este dimensiunea pierderilor sunt alcătuite dim “oameni”, e multă treabă de făcut….
Cum am spus mai devreme, cei care lucrează pământul trebuie ajutați dar între limite corecte și cu condiția să se achite la rândul lor față de societate. În sensul că trebuie determinați să asigure primordial necesarul intern de consum iar prețurile să reflecte și ajutorul primit din bani publici. Cam acesta ar fi algoritmul într-o țară normală. Nu să suportăm toți niște pagube și șmecherii să scoată profit și pe urma secetei!
