Compania GEO-STING continuă să se implice activ în viaţa socială şi nu se abate de la misiunea sa de bază, aceea de a fi în slujba comunității, indiferent de vremuri.
Având ca obiect general de activitate gestionarea situațiilor de urgență, GEO-STING tratează cu maximă responsabilitate epidemia de Covid-19, respectând cu strictețe recomandările și măsurile adoptate de autorități, fiind, în același timp, receptivă la solicitările venite din partea celor aflați la datorie, în prima linie, în lupta împotriva coronavirusului.
În acest sens, GEO-STING a donat Spitalului Județean de Urgență Târgoviște un container sanitar, achiziție mult prea costisitoare pentru posibilităţile financiare ale unităţii spitaliceşti, dar imperios necesară, conform prevederilor legale în vigoare. Containerul completează nevoia spitalului din municipiul Târgoviște de a asigura un circuit medical adecvat contextului epidemiologic actual, menit să protejeze în măsură cât mai mare sănătatea pacienților și a cadrelor medicale.
GEO-STING, DONAȚIE IMPORTANTĂ PENTRU SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TÂRGOVIȘTE
148
postarea anterioară