Propunerea Ministerului Finanțelor , prin care firmele cu datorii la stat își vor putea șterge dobânzile și penalitățile, dacă plătesc suma principală și depun o cerere până pe 25 noiembrie, a fost pusă în dezbatere publică și adoptată în ședința de guvern de miercuri. În cazul persoanelor fizice, statul este chiar ceva mai darnic, întrucât acestea ar putea beneficia de o reducere de până la 50% a datoriei principale.
Graba cu care a fost adoptat proiectul vine să confirme disperarea guvernului de a încasa bani mai mulți, scopul exprimat public fiind acela de a colecta 9 miliarde lei în acest an de pe urma amnistiei fiscale acordată firmelor.
Sigur, nu este o premieră absolută în România, unde statul se poartă mult prea blând cu datornicii. Ca dovadă, volumul total al arieratelor recuperabile a ajuns să se ridice la aproximativ 71,8 miliarde de lei. Din această sumă colosală, 60,5 mld. lei reprezintă obligații fiscale principale, iar 11,3 mld. lei sunt obligații fiscale accesorii.
Potrivit proiectului, românii, inclusiv cei care au avut venituri din PFA – cu datorii mai mici de 5.000 lei vor putea să anuleze jumătate din suma principală restantă la 31 august. Pentru asta vor trebui să plătească jumătate din acea sumă, iar ulterior să depună o cerere de anulare la ANAF până pe 25 noiembrie.
Dacă datoriile depășesc 5.000 de lei, atunci, prin același mecanism, se va anula 25% din suma principală, ceea ce înseamnă că restanțierul va trebui să plătească 75%.
Cam despre ce sume totale este vorba, reiese din statistica oficială! Astfel, la data de 31 iulie 2024, un număr de 705.432 persoane fizice, înregistrau obligații fiscale principale restante sub plafonul de 5.000 lei, totalizând 600 de milioane de lei, din care 450 de milioane lei reprezintă obligații fiscale principale, iar 150 de milioane lei sunt obligații fiscale accesorii. De asemenea, 122.311 contribuabili persoane fizice înregistrează obligații fiscale principale restante al căror total depășește plafonul de 5.000 lei. Astfel, cuantumul obligațiilor fiscale restante la data de 31 iulie 2024 datorate de contribuabilii persoane fizice care se încadrează în această categorie se ridică la 6,1 mld. lei, din care 4,2 mld. lei reprezintă obligații fiscale principale, iar 1,9 mld. lei sunt obligații fiscale accesorii. Per total, persoanele fizice au restanțe de aproximativ 7 miliarde de lei, deci o zecime din arieratele recuperabile!
Pentru a răspunde valului de critici, care au acuzat, pe bună dreptate, o discriminare a firmelor și persoanelor fizice cu plata la zi, proiectul vine și cu o bonificație pentru firmele care n-au datorii la stat.
Acestea vor avea parte de o bonificație de 3% din impozitul pe profit sau pe veniturile microîntreprinderilor iar ANAF va constata din oficiu îndeplinirea condițiilor pentru acordarea bonificațiilor prin emiterea unei decizii.
Sumele care fac obiectul bonificației nu se restituie ci se utilizează pentru compensarea cu alte impozite și taxe.